Samsung Galaxy A5 (2016) surprinde prin faptul că nu vine cu Android 6.0 Marshmallow la bord, deşi a fost anunţat în decembrie 2015 şi avea tot timpul din lume să primească actualizarea. El rulează Android 5.1.1 Lollipop, cu TouchWiz aplicat peste şi vine ca de obicei cu un homescreen opţional dedicat lui Flipboard. Primim şi iconuri colorate şi o interfaţă în general cu look plat şi abstract.
Multitasking-ul e pe bază de carusel şi în acea zonă remarcăm aplicaţiile cu un marcaj special în colţ, semn că e suportat modul Split Screen pentru acestea. Astfel, putem împărţi ecranul în două şi să folosim 2 aplicaţii simultan, transferând şi conţinut între ele. Widget-urile arată bine pe acest model, sunt glossy şi au un fundal transparent.
Porţiunea dropdown include Quick Settings şi notificări, iar zona de Setări are acele Quick Settings la îndemână în zona superioară, asociate celor mai accesate şi recent folosite setări. Tot printre setări găsim şi opţiuni pentru Teme, control prin gesturi, Easy Mode şi scannerul de amprente. Acesta din urmă are un setup destul de lung, dar are precizie bună şi deblochează rapid handset-ul.
Am numărat pe lista de aplicaţii preinstalate 39 de nume, ceea e OK şi înseamnă că nu avem bloatware. Printre ele se număra S-Planner, dar şi S-Health, care de această dată monitorizează doar caloriile şi paşii, nu şi pulsul sau nivelul de stres, pentru că nu avem scanner dedicat de puls. Mai primim şi magazinul de aplicaţii Galaxy Apps, Smart Manager pentru administrarea memoriei şi aplicaţii Word, Excel şi PowerPoint.
Disponibilitate
Prețuri actualizate
- emag.roaflă prețul
- cel.roaflă prețul
- evomag.roaflă prețul
- marketonline.roaflă prețul
- quickmobile.roaflă prețul
- itgalaxy.roaflă prețul
- compari.roaflă prețul