Nokia se relansează pe plan local, de această dată sub conducerea HMD Global; iată ce prețuri au noile handset-uri mobile ale finlandezilor!

565 ori
<b>Nokia se relansează pe plan local, de această dată sub conducerea HMD Global; iată ce prețuri au noile handset-uri mobile ale finlandezilor!</b>În cadrul unui eveniment de presă restrâns ce a avut loc astăzi 7 iunie în București, Nokia și-a anunțat revenirea pe piața locală în zona smartphone, de această dată sub conducerea HMD Global. Am aflat din conferință detalii despre noile produse și

Un eveniment de presă matinal a avut loc astăzi în București unde Nokia și-a anunțat revenirea pe piața smartphone de pe plan local, de această dată sub umbrela companiei HMD Global, care provine tot din Finlanda. Din partea unor oficiali ai celor două firme prezenți astăzi la conferința de presă am descoperit încă o dată cele 4 noi terminale mobile din noua epocă, modele pe care le-am văzut anterior la MWC 2017.

Nokia

Pentru început ni s-a dezvăluit că HMD Global este "casa telefoanelor Nokia" și că producția de noi terminale le revine celor de la Foxconn. Finlandezii au în plan introducerea acestui portofoliu de mobile în numeroase țări la nivel global, România fiind iată o piață de interes unde noile produse debutează astăzi. Rând pe rând ni s-a vorbit despre trio-ul de smartphone-uri cu Android și despre varianta actualizată a lui 3310.

Acesta din urmă este deja disponibil în magazinele de la noi și avem de-a face cu un produs low-end din zona feature-phone ce poate fi apreciat atât de către nostalgici, cât și de utilizatorii din piețele emergente unde accesibilitatea în materie de comunicare se află pe primul plan. Nokia 3310 (2017) poate fi găsit atât la retaileri, cât și la operatori la sume de aproximativ 250 lei.

În continuare îl avem pe Nokia 3, telefon care de azi apare la vânzare pe plan local. Cel mai ieftin model cu Android din noua generație de terminale Nokia costă 699 lei (preț recomandat) și deși este vândut drept un terminal entry-level, beneficiem de o construcție premium și de o experiență software ca la carte. Rama metalică și panoul spate dintr-un policarbonat mat fac din Nokia 3 o alegere inspirată și ca design.

Pe Nokia 5 îl avem la mijocul seriei de terminale Android și bifăm aici construcția premium metalică, dotările deloc rele și prețul atractiv în raport cu ce primim la pachet. Dotările hardware vă sunt probabil deja cunoscute, așa că doar prețul este capitolul care vă mai interesează acum. Ei bine, telefonul de aici costă 949 lei (preț recomandat) și HMD Global a dezvăluit ca lansarea sa comercială în România va avea loc pe 26 iunie.

Tot la această dată vine și modelul upper mid-range Nokia 6, un telefon pe care chinezii l-au folosit pentru a sparge nuci și care într-adevăr este un smartphone solid - nu prin greutatea ridicată, ci prin feeling-ul pe care îl oferă odată ținut în mână. Ecranul este foarte luminos și pachetul hardware nu dezamăgește. Prețul recomandat de 1.199 lei este cu totul și cu totul interesant, asta în raport cu alte modele din partea producătorilor cu renume și dotări similare ce nu pot fi numite tocmai accesibile.

Aceste 4 noi telefoane pe care Nokia le aduce în România reprezintă un punct de pornire din noua epocă și aflați că din sesiunea Q&A am fost informați că HMD Global vrea să atace toate categoriile de smartphone-uri, semn că ni se pregătesc și flagship-uri. Nu s-au oferit date cu privire la estimările de unități pe care compania dorește să le vândă pe plan local, acest lucru urmând a se stabili odată ce produsele au ceva timp de prezență pe piață - moment când se va remarca nivelul cererii din partea consumatorilor.

Preturi Nokia

Un prim pas este făcut prin lansarea acestor noi handset-uri și după cum oficialii HMD Global au precizat, ne așteptăm la smartphone-uri unice pe viitor, modele care să se diferențieze de masă. Avem promise noile modele Android pentru review în perioada următoare, așa că stați pe aproape!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×