Tot de la MWC 2022 ne sosește astăzi un material video hands-on proaspăt, cu un telefon la fel de proaspăt. Alex l-a văzut la standul ZTE pe nimeni altul decât Nubia Z40 Pro - flagship anunțat cu doar câteva zile în urmă și care poate fi considerat drept o propunere exotică prin prisma faptului că va ajunge greu în Europa, sau poate chiar deloc. Îl admirăm în clipul de mai jos.
Nubia Z40 Pro, prezentare video:
Telefonul este și unul foarte arătos, are un ecran spectaculos AMOLED de 6.67 inch ce afișează 1 miliard de culori, este curbat pe lateral și livrează o rată de refresh de 144Hz. Optează bineînțeles pentru puternicul procesor Snapdragon 8 Gen1 la interior și impresionante sunt și configurațiile cu până la 1 TB stocare și 16 GB RAM.
Nubia Z40 Pro aduce difuzoare stereo, scanner de amprente sub display și are două variante, cea de bază cu baterie de 5000 mAh care se încarcă la 80W pe fir și cea Gravity cu baterie de 4600 mAh ce primește alimentare la 66W pe fir și încărcare wireless magnetică la 15W (echivalentul MagSafe de la iPhone).
De asemenea, smartphone-ul stă foarte bine și la nivel de cameră, optând pentru o cameră foto principală de 64 mpx wide, cu senzor custom Sony IMX787 de 1/1.3 inch, deschidere f/1.6 și echivalentul a unui obiectiv de 35mm, fiind ideală pentru capturi de stradă și portrete. Are și cameră telephoto periscop pentru zoom optic 5x și ultra-wide 50 mpx.
Nubia Z40 Pro costă 480 euro în varianta de bază, sau 610 euro în cea Gravity, asta în China, țară de unde probabil nu va evada prea curând.