La standul Vernee din cadrul târgului de tehnologie Mobile World Congress 2017 din Barcelona am avut ocazia să văd și smartphone-ul Apollo X, un soi de refresh pentru Apollo Lite. Acesta a primit un hands-on, material pe care îl vedeți mai jos și din care aflați primele impresii trase la fața locului.
Ce ar fi de menționat din start este că telefonul păstrează corpul metalic unibody, dar și câteva dintre dotările hardware pe care le regăseam la bordul lui Apollo Lite. Primim un panou Sharp de 5.5 inch cu rezoluție Full HD, procesorul deca-core MediaTek Helio X20, 64 GB spațiu de stocare flash și o baterie generoasă de 3500 mAh.
La prima vedere, telefonul se prezintă chiar bine, experiența de utilizare fiind foarte smooth mai ales că Android 7.1 Nougat este instalat la bord. Asta îl transformă pe Vernee Apollo X în primul smartphone deca-core de pe piață ce rulează din fabrică acest release Android. Așteptăm telefonul lansat comercial în perioada următoare, moment în care vom afla și prețul de comercializare.