Dacă ai pus mâna pe un smartphone Motorola în ultimii ani atunci știi la ce să te aștepți din punct de vedere software, Moto fiind compania care nu se aruncă la customizări extra, care nu sunt necesare. Așa se întâmplă și cu Motorola Moto G13, un telefon cu OS curat, simplu de utilizat și cu soluții preinstalate de care ai cu siguranță nevoie.
Video-review Motorola Moto G13, secțiunea OS, UI & APPS
Rulează Android 13 alături de o serie de aplicații Moto specifice integrate foarte bine pe acest terminal, iar interfața este aproape stock, tipică unui Pixel. Desigur, fiind un Moto, găsim și aici gesturile deja consacrate pentru deschiderea camerei foto și lanterna ce vor fi învățate rapid chiar și de către cei care poate își cumpără primul telefon un Moto G13. Un screenshot se realizează la fel de rapid, cu 3 degete pe ecran.
Galerie capturi de ecran Moto g13:
Cum avem aici de-a face cu un Android curat, vom găsi preinstalate și multe aplicații din suita Google, fără corespondent extra Moto, iar aici aș putea da ca exemplu aplicația Photos, fără un app Gallery semnat Moto. Ai și soluția Google Meet pentru conferințe și apeluri video, astfel că nu mai trebuie să îți bați capul cu instalarea altor titluri, având din start o opțiune pe care o poți utiliza cu încredere.
Ca suport software nu stăm foarte bine, ce-i drept, cu promisiunea a minim un upgrade Android și 3 ani de actualizări de securitate. În concluzie, pe Moto G13 vei primi un Android curat, cu aplicații preinstalate utile, fără bloatware, cu multă customizare aș zice și apropo, Android 13, acolo unde alte modele rival din segmentul de buget sau poate chiar mai scumpe, încă au rămas la Android 12.
Ținând cont de update-ul software mic, apreciez că e Android 13 din fabrică, pentru că la fel de bine se putea pune Android 12 pe acest model. Good job Moto!
Disponibilitate
Prețuri actualizate
- 🛒 eMAGaflă prețul
- 🛒 Altexaflă prețul
- 🛒 evoMAGaflă prețul
- 🛒 Vexioaflă prețul
- 🛒 Badabumaflă prețul
- 🛒 IT Arenaaflă prețul
- 🛒 IT Galaxyaflă prețul
- 🛒 PC Garageaflă prețul
- ⚖️ COMPARIaflă prețul