Google Pixel 9: OS, UI, aplicaţii cu Gemini Advanced ascuns după paywall, fără Android 15

667 ori
<b>Google Pixel 9: OS, UI, aplicaţii cu Gemini Advanced ascuns după paywall, fără Android 15</b>Google a lansat seria Pixel 9 fără Android 15, ceea ce a stârnit curiozitate. Explicația e simplă: a apărut mai devreme decât ne-am așteptat, august în loc de octombrie. Modelul de bază rulează pe Android 14, dar în locul Google Assistant avem

Google a lansat seria Pixel 9 fără Android 15, ceea ce a stârnit curiozitate. Explicația e simplă: a apărut mai devreme decât ne-am așteptat, august în loc de octombrie. Modelul de bază rulează pe Android 14, dar în locul Google Assistant avem Gemini, activat cu comandă vocală sau ţinând apăsat butonul Power. Pixel 9 va primi actualizări Android timp de 7 ani, iar pentru Gemini va trebui să plătim 100 de lei pe lună, el nefiind gratuit ca la modelele Pro. De asemenea, abonamentul include și 2 TB de stocare în cloud.

Video-review Google Pixel 9, secțiunea OS, UI & APPS

Android 14 menține o estetică minimalistă și pură, cu widgeturi utile, fără margini inutile. Personalizarea este la ordinea zilei, permițând utilizatorilor să ajusteze accentele de culoare, formele pictogramelor, stilul, sunetele și chiar să genereze imagini de fundal personalizate cu ajutorul AI-ului. Setările rapide sunt acum mai clare și mai ușor de accesat, navigarea prin gesturi este fluidă, iar funcția "Recents" facilitează multitaskingul. 

Always On Display poate fi configurat după gustul fiecăruia, iar ecranul de blocare se menține aerisit și modern. Există și câteva teme inovative care aduc aminte de interfețele ceasurilor inteligente. Utilizatorii pot schimba stilul ceasului, similar cu iOS, și pot adăuga scurtături. Homescreen-ul include app drawer și permite organizarea aplicațiilor în foldere.

Toate aplicațiile Google sunt prezente, iar pe lângă acestea, Pixel 9 introduce și noutăți precum Gemini, Screenshots, Pixel Studio și Weather. Pixel Screenshots separă capturile de ecran de fotografiile obișnuite din Google Photos și extrage automat informații relevante, cum ar fi prețul unui produs care te interesează. Poți căuta obiecte, persoane, adrese, meniuri de restaurante, numere de telefon și chiar companii sau puncte turistice direct din aceste capturi. Toate informațiile sunt accesibile prin funcția de căutare în imagini.

Noua aplicație Weather, dotată cu AI, oferă hărți în timp real pentru precipitații și prognoze mai precise. Pixel Studio, un instrument de AI generativ pentru imagini similar cu DALL-E, este de asemenea inclus, deși încă nu este disponibil în toate regiunile.

Funcția Circle to Search permite utilizatorilor să apese lung pe butonul "Home" sau pe bara de navigație de jos și să încercuiască orice element de pe ecran pentru a afla mai multe detalii. Fie că este vorba de o pereche de adidași văzuți prin camera foto, un preparat la restaurant sau un automobil pe stradă, această funcție oferă informații instantanee.

Android 15 este așteptat să fie lansat probabil în octombrie.

Google Gemini/Gemini Advanced

Gemini Advanced este capabil să genereze imagini la cerere, să analizeze sute de e-mailuri din Gmail și să ofere recomandări personalizate. Imaginează-ți un scenariu: primești o avalanșă de e-mailuri cu privire la un proiect de la muncă, ai fost în concediu și vrei un rezumat rapid al tuturor. Poți încărca până la 1500 de pagini de documente simultan, iar Gemini Advanced le va rezuma eficient. De asemenea, îți poate programa un widget pentru WordPress sau scrie o scrisoare de intenție personalizată.

Gemini poate explica fenomene anatomice şi bătălii din istorice pe înțelesul unui copil. Apropo de vreme, poți genera un wallpaper folosind AI și cuvinte cheie. În timpul apelurilor, funcția Call Notes înregistrează automat notițele discuțiilor, deși această funcție nu este încă activă la noi. Poți edita fotografii cu AI, eliminând subiecți și obiecte, aplicând sau eliminând blurul din fundal și multe alte ajustări creative.

Magic Editor îți permite să intensifici un apus sau răsărit, să ajustezi blurul, să elimini persoane sau obiecte din fotografii și să creezi măști perfecte în locul lor. Gemini te ajută să scrii e-mailuri, să traduci ce apare pe ecran, iar interacțiunea cu el este mai naturală și conversațională, aproape umană. Poți să-i dai comenzi vocale în engleză, să-i trimiți text în română sau să-i încarci fotografii pentru a genera rețete din ingredientele pe care le ai în frigider, de exemplu.

Gemini Advanced poate fi deschis peste aplicații precum YouTube, Gmail și Docs, oferind asistență directă în aceste medii. Abonamentul pentru Gemini Advanced costă 100 de lei pe lună dacă dorești să-l achiziționezi separat. Acesta nu doar răspunde la întrebări filosofice sau spune bancuri și poezii, ci și "curăță" codul sursă mai bine decât majoritatea, un aspect apreciat de programatorii profesioniști. 

Vă reamintesc că pe Pixel 9 Pro și 9 Pro XL aveți acces gratuit la Gemini Advanced pentru 12 luni. Comparându-l cu ChatGPT, Gemini se distinge prin precizia superioară în programare, un detaliu confirmat de numeroși dezvoltatori. Atenţie, varianta clasică de Gemini nu e aşa conversaţională, nu poate genera imagini la cerere şi nici nu se descurcă aşa bine cu rezumatele la documente uriaşe. 

E mai degrabă un Google Assistant pe steroizi. E drept şi că e foarte important cât de mult contează sau nu aceste funcţii pentru utilizatorul de rând. Ca menţiune secundară ,cititorul de amprente ultrasonic integrat în ecran este la fel de rapid și precis ca cele optice.

Disponibilitate

Prețuri actualizate

 

-3% din preț pe QuickMobile.ro, cupon: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×