În România (și nu numai) avem posibilitatea de a cumpăra produse din surse variate, unele oficiale, altele mai puțin oficiale, multe dintre aceste surse făcând aprovizionarea direct din China. Această practică poate fi tentantă datorită prețurilor (de multe ori) atractive, dar adesea vine cu un compromis: software-ul produselor nu este întotdeauna ajustat pentru cerințele pieței locale. Acest lucru este valabil și pentru telefoanele mobile, inclusiv pentru modelul recent lansat OnePlus 12.
Pentru a preveni problemele care pot apărea după achiziție, OnePlus a emis un comunicat de presă prin care își exprimă poziția oficială. Ciprian Mirea, Country Manager al OnePlus în România, subliniază importanța achiziționării produselor din canale oficiale:
“OnePlus tratează cu seriozitate problemelor consumatorilor din întreaga lumea. În primul rând, îi sfătuim pe utilizatori să aleagă întotdeauna canalele oficiale de vânzare, pentru că acestea oferă garanția și asigurarea funcționării corecte a tuturor serviciilor precum compatibilitatea cu rețelele operatorilor locali, cu serviciul RO-Alert și lipsa restricțiilor de geolocație.
Sfătuim toți cumpărătorii care au ales alte canale decât cele oficiale să se adreseze magazinelor din care au cumparat penru a beneficia de asistență. Conform legislației, în România vânzătorul poartă responsabilitatea pentru calitatea și conformitatea produselor vândute.”
Aceste recomandări vin în contextul în care diferențele de preț pot atrage consumatorii către canale neoficiale, riscând să întâmpine probleme legate de compatibilitate sau servicii. Așadar, mesajul OnePlus este clar: “alegerea unui canal oficial de vânzare este cea mai sigură opțiune pentru a beneficia de suportul complet și de garanțiile oferite de producător.”