În cadrul unui eveniment grandios organizat săptămâna trecută de către Xiaomi a avut loc lansarea ineditului Mi Mix 3, acesta fiind cel mai accesibil smartphone cu mecanism slider de pe piață la ora actuală. Vestea pe care v-o dăm la început de săptămână este că device-ul ajunge deja la precomandă pe GeekBuying, retailer ce va onora comenzile începând de la mijlocul lunii viitoare.
Acest comerciant listează toate variantele de stocare ale telefonului, de la modelul de bază cu 6 GB RAM + 128 GB stocare, la cel cu 8 GB RAM + 128 GB stocare, respectiv 8 GB RAM + 256 GB de stocare. Versiunea cu 10 GB RAM încă nu a fost lansată comercial, fiind vehiculat un debut abia pe final de noiembrie din câte am auzit.
Revenind însă la modelele deja disponibile, acestea diferă doar la nivel de RAM și stocare, astfel că indiferent de opțiunea aleasă veți primi același pachet hardware. Avem ecran de 6.39 inch cu tehnologie Super AMOLED și rezoluție FHD+, procesor Snapdragon 845, cameră frontală duală de 24 + 2 mpx și cameră duală în spate cu senzori de 12 mpx, OIS și captură bokeh.
Telefonul are și baterie de 3200 mAh cu suport pentru încărcare rapidă, dar și pentru încărcare wireless - în acest sens producătorul oferind în pachet un încărcător wireless, ceva ce rar vedem în cutiile produselor. Xiaomi Mi Mix 3 rulează Android Pie din fabrică și aflați că potrivit producătorului, ecranul ocupă 93.4% din suprafața frontală.
Găsiți device-ul pe negru, albastru sau verde, prețul de pornire fiind de 639.99 dolari pentru varianta cu 6 GB RAM și 128 GB memorie internă folosind codul promo EUVFMGCO. Îl puteți achiziționa de aici și descoperi mai multe reduceri în cadrul campaniei actuale GeekBuying!
- Xiaomi Mi 8 (Scanner de amprente în ecran, 6 GB RAM, 128 GB stocare) - 479.99 dolari folosind codul PQOAMUAY
- Smartwatch Xiaomi WeLoop Hey 3S (stoc Germania) - 89.99 dolari folosind codul NFHCOFMA
- SSD Kingston 480 GB - 129.99 dolari folosind codul HPURSBDT