Bluboo Picasso 4G: Display 2.5D rezonabil, fără gremlini

507 ori
<b>Bluboo Picasso 4G: Display 2.5D rezonabil, fără gremlini</b>Când te joci cu un flagship de multe sute de euro ajungi să strâmbi din nas la luminozităţi sub 400 sau chiar sub 500 LUX, dar la un entry level scad pretenţiile. Bluboo Picasso 4G nu e rău la luminozitate, după cum aflaţi mai jos.

Când te joci cu un flagship de multe sute de euro ajungi să strâmbi din nas la luminozităţi sub 400 sau chiar sub 500 LUX, dar la un entry-level scad pretenţiile. Bluboo Picasso 4G nu e rău la luminozitate, după cum aflaţi mai jos.

Ecranul lui Bluboo Picasso 4G vazut la microscop

Să vedem întâi datele de pe hârtie ale problemei: panou de 5 inch IPS LCD, cu rezoluţie de 1280 x 720 pixeli şi tehnologie On Cell. Panoul e de tip 2.5D şi pentru că nu am avut player video preinstalat, am pus la treabă aplicaţia Gallery pentru playback video. La experienţa de vizualizare am avut parte de o luminozitate OK, culori vii, dar şi destul de realiste, plus unghiuri largi de vizualizare.

Luminozitate ecran Bluboo Picasso 4G

Contrastul e slăbuţ, mai ales la soare, dar la interior se descurcă OK ecranul. Ce nu îmi place e felul în care se văd acele margini negre în jurul imaginii atunci când te uiţi la un clip video în Gallery. La microscop am văzut clasicul aranjament RGB Stripes, iar la testul cu luxmetrul am atins 332 LUX, ceea ce e rezonabil şi am văzut mai rău şi la case mai mari.

Test Luminozitate ecran

  • 1.realme GT 7 Pro2400 (LUX)
  • 2.Google Pixel 9 Pro XL1906 (LUX)
  • +
  • 575.Bluboo Picasso 4G332 (LUX)
  • 576.Motorola Moto E4330 (LUX)
  • 577.Motorola moto G34 5G330 (LUX)
  • 578.HTC U Ultra325 (LUX)
  • 579.ASUS Zenfone 2 ZE551ML323 (LUX)
  • 580.Honor Magic 4 Lite322 (LUX)
  • 581.Allview Soul X10322 (LUX)
  • 582.Allview X2 Xtreme320 (LUX)
  • 583.Allview X2 Twin316 (LUX)

Spre exemplu depăşim cu această valoare Allview P9 Energy şi Lumia 640 XL LTE, dar ne clasam sub LG Nexus 5X şi Huawei Nova Plus. În zona de Setări avem reglajele Miravision, cu opţiuni precum Standard, Vivid şi User Mode. Ultima secţiune aduce reglaje de contrast, saturare, luminozitate, claritate, temperatura culorii şi contrast dinamic.

Luminozitatea poate fi reglată şi ea şi putem umbla la mărimea fontului de asemenea. Aş zice că ecranul e în grafic la acest preţ şi în afară de contrastul la soare nu ar trebui să vă simţiţi privaţi de aspectul vizual.

Disponibilitate

Prețuri actualizate

 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×