ASUS ROG Phone 7 Ultimate livrează o suită completă de conectivitate, cu tot ce ai nevoie pentru a te juca, distra și comunica într-un singur dispozitiv. Poate cea mai specială dotare o reprezintă portul dual USB Type-C, astfel că ai atât standardul conector USB-C de la bază, cât și unul lateral stânga pe care îl folosești atunci când te joci și vrei să încarci telefonul fără a te lovi mereu de cablu.
Video-review ASUS ROG Phone 7 Ultimate, secțiunea Conectivitate
Cel lateral este un USB 3.1 gen2, cu suport DisplayPort 1.4(4K) și suport Fast Charging. Cel de la bază este un USB 2.0, cu suport QC 3.0, PD 3.0. Avem și jack audio 3.5mm la bază, iar legat de portul lateral, acesta este folosit și pentru a conecta accesoriul ventilator Aerocooler 7. Vei avea pe acest cooler un port dedicat USB-C care compensează astfel folosirea celui de pe telefon și extra ai și jack audio și aici.
ASUS ROG Phone 7 Ultimate beneficiază de Wi-Fi 6e și este Wi-Fi 7 Ready pentru conexiuni de mare viteză. Primim suport dual-SIM, dual standby, NFC, Bluetooth 5.3 și avem GPS, GLONASS, GALILEO, BeiDou, QZSS plus NavIC pe partea de localizare și navigare GPS.
Telefonul livrează apeluri cristal, iar legat de testele de conectivitate, la cel Wi-Fi, am atins până la 564 Mbps download, respectiv 554 Mbps la upload de date. La 5G lucrurile stau și mai bine de atât, cu viteze uluitoare de 874 Mbps chiar la descărcare. Aici rețeaua 5G stă mai slab pe upload, cu maxim 47.4 Mbps viteză.
Disponibilitate
Prețuri actualizate