În vreme ce privim cu mirare spre zvonurile că în 2021 trecem la flagship-uri cu ecran de 7.1 inch, am început să ne întrebăm care e totuşi acel sweet spot al ecranelor la ora actuală. Care e diagonala TA preferată de fapt? La solicitarea celor de la Motorola, am realizat un sondaj pe grupul nostru de Facebook, cu privire la diagonalele preferate.
Am inclus 9 opţiuni şi am pornit sondajul pe 8 septembrie. Au fost aproape 500 de voturi în acest sondaj realizat de Mobilissimo.ro plus Motorola şi pesemne că Moto doreşte feedback-ul comunităţii (probabil îl adună şi din alte ţări) pentru a crea telefoane adaptate cerinţelor pieţei pe viitor. Am aflat opiniile celor din grup şi le-am transmis celor de la Motorola rezultatul. Pe primul loc pare a fi segmentul telefoanelor cu ecran de 6-6.4 inch, cu 208 voturi, la momentul realizării acestui articol.
Sunt şi curajoşi care vor ecrane de peste 7 inch sau telefoane pliabile şi nostalgici care vor ecrane de 4 inch chiar. Apropo acest sondaj m-a făcut cumva să mă gândesc chiar dacă nu cumva Motorola ne pregăteşte o surpriză pliabilă pentru 2021... Trecând peste acest lucru, hai să vedem ce telefoane Motorola se încadrează în doleanţele cititorilor:
6- 6.4 inch:
- Motorola One Vision
- Motorola One Macro
- Motorola One Zoom
- Motorola One Action
- Motorola Moto G8 Plus
- Motorola Moto G8 Power
6.5 - 6.9 inch:
- Motorola Moto G 5G Plus
- Motorola Moto G9 Plus
- Motorola Moto E7 Plus
- Motorola One 5G
- Motorola One Fusion+
- Motorola Moto G9 Play
- Motorola Edge+
- Motorola Edge
Pliabil:
- Motorola RAZR 5G
A se remarca tendinţa Moto de a trece de la diagonalele de 6.3-6.4 inch din 2019 la cele de 6.5-6.7, 6.8 inch în acest an. Să vedem în 2021! În paranteză fie spus, cele mai bune prețuri pentru telefoanele Motorola le găsiți pe Altex.