Întâmplarea face că Samsung Galaxy Tab S9 FE+ 5G să fie primul terminal cu Android 14 şi One UI 6.0 pe care îl testam. Încep cu faptul că mă bucur să văd în sfârşit o tabletă cu cititor de amprente pentru extra securitate. Destul de precis, doar că e greu să nimereşti cu degetul mereu la fix senzorul din butonul Power.
Video-review Samsung Galaxy Tab S9 FE+ 5G, secțiunea OS, UI & APPS
Stylusul oferit la pachet pare să aibă aceleaşi funcţii ca şi cel ce vine cu seria Tab S9. Îţi permite să iei notiţe, să desenezi, cu diferite grosimi de peniţe şi nuanţe. Aplicaţia Notes recunoaşte scrisul de mână şi avem şi posibilitatea de a sublinia, de a scrie pe lockscreen. Există şi funcţii că PENUP, Smart Select, Live Messages, Translate, Glance, AR Doodle.
E un stylus comod, rotunjit, se alipeşte magnetic la spatele tabletei, încărcându-se astfel. Puteţi şi sublinia pe text şi chiar naviga cu ajutorul stylusului. În rest interfaţa e familiară, faţă de ce am văzut pe seria Tab S9. Mă recent la split screen, cu ecran împărţit în două sau trei ferestre, dar şi Recents şi taskbar-ul de jos, cu shortcuturi spre cele mai populare aplicații.
Avem şi Sidebar, care oferta alte shortcuturi spre aplicaţii, dar şi grupări de aplitii gata de split screen. Intrând în setări găsim opţiuni utile pentru productivitate, de la DeX, prin care simulam un mediu desktop a la Windows, cu taskbar, un soi de buton Start şi posibilitatea de interacţiune cu mouse şi tastatură.
Avem şi Multi Control, cu care putem sincroniza Galaxy Book, telefoane Galaxy şi tablete Galaxy. Apoi avem Link to Windows, cu care sincronizam tableta cu PC-ul cu Windows la bord. Există şi Second Screen, văzut de mine în acţiune la MWC 2023, unde o tabletă Samsung opera lângă un PC cu Fortnite, afişând harta din joc.
Avem şi Smart View, cu care facem streaming de pe ecranul tabletei pe un TV. Cu Smartthings putem controla aspirator inteligent, maşina de spălat, televizor şi alte gadgeturi smart de prin casă. Asociate cu Modes şi Routine, încât ele să pornească automat când facem anumite acţiuni sau în anumite momente ale zilei.
În zona Device Care găsim funcţia RAM Plus, cu care extindem memoria internă cu până la 8 GB extra, luaţi din stocarea internă. Am ajuns la aplicaţii preinstalate, care... încă sunt multe. Pe lângă faptul că Play Store e dublat de Galaxy Store, avem şi aplicaţie Gallery, pe lângă Photos. Printre aplicaţiile preinstalate se număra AR Zone, Health, Microsoft 365, OneDrive, Outlook, Notes, Gaming Hub, Netflix, YouTube Music şi Spotify, dar şi Kids, pentru a crea un profil pentru cel mic.
Tabletei îi putem ataşa şi un Book Cover Keyboard, cu care putem scrie mai comod, printr-o tastatura cu taste moi şi cursa generoasă, plus proteja ecranul cu "coverul".
Disponibilitate
Prețuri actualizate
- 🛒 eMAGaflă prețul
- 🛒 Amazon.deaflă prețul
- 🛒 Samsungaflă prețul
- 🛒 Vexioaflă prețul
- 🛒 PC Garageaflă prețul
- ⚖️ COMPARIaflă prețul