Turul Magazinelor e aici, cu ediţia de mijloc de săptămână, când lumea începe deja să îşi aranjeze planurile de weekend. Am găsit cele mai noi telefoane midrange Sony Xperia în stoc în România, dar şi un laptop ASUS de gaming cu procesor Core i7 la preţ OK. În acest Tur apare şi un încărcător wireless Belkin universal, sub formă de "platformă", dar şi un aparat de curăţat cu presiune util pentru curăţenia de primăvară.
Toate culminand cu un joc hit Ubisoft care vine în câteva zile şi un magnet foarte puternic şi util în garaj sau la sala de fitness. Toate ofertele sunt mai jos:
1. Aparat de curăţat cu presiune Steinhaus PRO-HPC18
La eMAG.ro în cadrul reducerilor speciale de 40% Lucky Sales am găsit un aparat de curăţat Steinhaus, care costă sub 300 de lei . Are un motor puternic de 1800W, care îl ajută să cureţe frunze, resturi rămase de la renovări şi construcţii şi alte forme de mizerie. Vine cu furtun de 5 metri lungime şi cablu electric lung tot de 5 metri. Are design compact, pompă din aluminiu şi sistem de dozare detergent. Vine la pachet cu lance cu perie, lance mulţi jet şi adaptor cuplă rapidă cu filtru apă.
2. Încărcător wireless QI Belkin
Un încărcător sub formă de "platformă" marca Belkin se găseşte în aceste zile la eMAG.ro la doar 149 de lei. Este un model universal, cu suport pentru standard Qi şi poate încărca cele mai noi iPhone-uri şi modele Galaxy S sau Galaxy Note. Se poate ţine în buzunar sau geantă foarte uşor, fiind compact. Are un finisaj moale şi neted, ce împiedică alunecarea. Output-ul ar fi similar cu un încărcător standard de iPhone.
3. Noile Xperia-uri la evoMAG.ro
Cred că evoMAG.ro e primul retailer de la noi care are produse anunţate la MWC 2019 în stoc deja. E vorba despre midrangerele Sony Xperia L3, Xperia 10 şi Xperia 10 Plus. În vreme ce modelul L3 primeşte cameră duală, cele Xperia 10 au parte de ecrane mari, aspectul cel nou 21:9 şi dotări midrange mulţumitoare. Sunt şi camere duale, 3 sau 4 GB RAM şi un Android Pie relativ curat.
Iată preţurile:
4. Notebook gaming ASUS TUF FX504GE
Un laptop de gaming ASUS cu procesor Core i7 la 3698 lei îmi sună a chilipir. Îl găsiţi la PCGarage.ro, cu 8 GB RAM şi 1 TB stocare SSHD, dar şi placă grafică GeForce GTX 1050 Ti cu 4 GB memorie. Are ecran Full HD de 15.6 inch, cu anti glare şi rată de refresh de 60 Hz, plus două difuzoare stereo de câte 2W. Bateria cu 3 celule este una de 48 Whr şi avem şi webcam HD şi touchpad cu multitouch. Tastatura este foarte rezistentă, iar laptop-ul duce până 70 FPS în Fortnite conform recenziilor.
5. The Division 2
Chiar dacă noul joc Ubisoft The Division 2 se lansează pe 15 martie, el figurează deja în stoc în ediţiile speciale la Altex.ro. Spune povestea unui viitor distopic, în care o molimă a afectat SUA şi a lăsat oraşele părăsite şi cucerite de găşti anarhiste. Noi trebuie să curăţăm Washington-ul de această dată de teroristi şi avem co-op şi multe skill-uri de deblocat, plus un Dark Zone cu multiplayer.
Iată variantele de joc disponibile deja:
- Dark Zone Edition PS4: 499 lei
- Gold Edition PS4: 389 lei
- Gold Edition Xbox One: 389 lei
- Dark Zone Edition Xbox One: 499 lei
6. Magnet din Neodymium
Ştii momentul acela când vrei să iei rapid toate piesele, piuliţele şi sculele de pe jos din garaj. Un magnet ultra puternic cu neodymiu ajuta la asta şi costă doar 26 lei la Gearbest. E atât de puternic că poate ajuta şi la ridicarea de gantere de pe jos la sală. Ajută şi să găsiţi piese sau componente pierdute prin casă, prin iarbă, prin nisip sau în alte zone.
Poate atrage obiecte cu greutate total de până la 163 de kilograme.