Toamna se numără Black Friday-urile şi mai avem ceva până vine cel mare, dar ne pregătim cu câteva oferte bunicele. În acest weekend am descoperit pentru voi o consolă portabilă gen PSP, dar foarte ieftină, un gadget care îi ajută pe părinţi să aibă grijă mai bine de cei mici, plus o masă de călcat la oferta bună, cu bonus la pachet. Avem ceva şi pentru cei care vor să îşi monitorizeze casa când sunt plecaţi, dar şi un telefon mobil de nerefuzat, cu 64 GB stocare. Şi o placă video excelentă e parte a acestui tur.
1. Pachet promo: Masă de călcat Heinner Arcadia + Fier de călcat Heinner Aquamarinne HIS-2400AQ
Mai rar aşa ceva! Dacă 199 lei ar fi un preţ bun pentru un fier de călcat şi preţ OK pentru o masă de călcat luată separat, atunci ideea de combo sună excelent. eMAG.ro pune la bătaie o masă de călcat Heinner Arcadia cu priză şi oferă ca bonus un fier de călcat Heinner Aquamarinne de 2400W, cu talpă ceramică împreună la 199 lei. Un avantaj al mesei de călcat este protecţia anti corozivă şi includerea unei prize la pachet.
Masa măsoară 125 cm x 42 cm şi este uşor de rabatat.
2. Kit-uri Smart Home Mio
evoMAG.ro pune la bătaie o serie de produse de securitate pentru locuinţă, din gama Mio. Puteţi alege între un Starter Kit Mio VixCam la 949 lei şi un Starter Kit Mio Essential la 1149 lei. Cine cumpără unul dintre aceste produse primeşte gratuit de la evoMAG.ro gratuit o asigurare de locuinţă. Kit-ul Essential include o cameră video, un card SD de 16 GB, un Personal Cloud Gateway S10 şi senzori speciali plus hub.
Apoi avem starter kit-ul Mio VixCam, cu unghi de vizualizare de 85 de grade şi vedere nocturnă.
3. Xiaomi Redmi Note 4X
Aceasta e probabil cea mai bună ofertă pentru un smartphone cu 64 GB stocare şi nici restul dotărilor nu sună rău. Cel.ro vinde acest terminal dual SIM la preţ excelent, cu un ecran de 5.5 inch Full HD la bord şi procesorul destul de capabil MediaTek Helio X20. Avem şi o cameră de 13 MP în spate, frontală de 5 MP, dar vedeta este cu siguranţă bateria de 4100 mAh, care va asigura lejer 2 zile de utilizare medie.
4. Consolă portabilă 4.5 inch
Ce mă miră cel mai mult la această consolă nu e faptul că are emulator Gameboy şi NES, ci faptul că are TV out la doar 29 dolari la GearBest.com. Are şi rol de player video, vine cu radio FM şi este un gadget foarte compact, cu diagonală de doar 4.3 inch. Vine cu slot microSD, 4 GB stocare, cameră de 3 MP şi cântăreşte doar 190 de grame.
Va permite şi să citiţi fişiere TXT şi vine cu căşti la pachet.
5. Brățară anti-lost
Acesta e probabil cel mai ciudat produs pentru cei mici văzut de mine. E bizar să îl legi pe cel mic cu o "lesă" de genul, dar aparent producătorul "brăţării" crede că e OK aşa ceva. Costă 3.56 euro la TomTop.com şi e drept că are o oarecare utilitate dacă vrei să îl opreşti pe cel mic care nu ştie să meargă bine din a cădea pe jos. Pe de altă parte, dacă copilul are mai mult de 5 ani se zmucește singur şi dusă e brăţara.
Sau poate că nu, pentru că aparent are un fir intern din oţel, acuns de materialul plastic.
6. Placă video Galax KFA2 GeForce GTX 1060
Ar fi bine să vă grăbiţi, pentru că la penultima mea verificare mai erau 2 plăci GTX 1060 la PCGarage la 1191 lei, iar după jumătate de oră mai era doar una... E un chilipir pentru o super placă cu 3 GB memorie şi suport 192 bit. Rulează orice joc cu detalii la maxim.