Huawei a organizat European Innovation Day 2021 la Viena și vorbește despre viziunea sa asupra unui viitor sustenabil pentru Europa

706 ori
<b>Huawei a organizat European Innovation Day 2021 la Viena și vorbește despre viziunea sa asupra unui viitor sustenabil pentru Europa</b>Ieri a avut loc la Viena evenimentul anual European Innovation Day, găzduit de către Huawei. Acesta a fost organizat sub forma unui summit intitulat „Innovate for a Sustainable Europe”, după cum îi spune și numele, tema din acest an fiind legată

Ieri a avut loc la Viena evenimentul anual European Innovation Day, găzduit de către Huawei. Acesta a fost organizat sub forma unui summit intitulat „Innovate for a Sustainable Europe”, după cum îi spune și numele, tema din acest an fiind legată de sustenabilitatea privind mediul înconjurător, economia digitală și cultivarea tinerelor talente. Detalii despre eveniment avem mai jos.

Evenimentul a fost conceput pentru a oferi un mecanism de interacțiune și schimb de idei pentru industria tehnologiei și partenerii locali, universități, platforme media și guverne. Compania își continuă astfel angajamentul de a lucra cu partenerii din Europa, la fel cum se întâmplă și în România, pentru a construi o societate digitală prietenoasă cu mediul în care poate fi dezvoltat un ecosistem colaborativ, scopul fiind formarea tinerelor talente pentru industria ICT.

Catherine Chen, Senior Vice President și Board Member al Huawei, a declarat:

„Împreună cu partenerii noștri, vom impulsiona progresul ecologic și vom amplifica inovarea pentru a crea o Europă mai durabilă”

Merită menționat că Huawei a marcat și o premieră odată cu organizarea acestui eveniment. El a fost difuzat live pe platformele de streaming folosind conectivitatea 5G, pentru audiența globală. 

Totodată, invitații prezenți fizic la eveniment au avut ocazia de a experimenta câteva cazuri de utilizare 5G precum smart mining și jocuri AR prin intermediul unui camion demonstrativ 5G aflat în afara locației. Ca un reminder, la începutul lunii octombrie, acesta a putut fi vizitat și în București.

Inovație pentru dezvoltarea durabilă în România

Tema inovației joacă un rol important pentru Huawei, iar aceasta se manifestă și în peisajul românesc. Huawei România a avut un impact remarcabil asupra economiei naționale, reușind să creeze un ecosistem de specialiști în telecomunicații în cele două decenii de activitate. Compania susține inginerii și tehnicienii într-un proces de dezvoltare profesională continuă. 

Un exemplu recent ar fi competiția HarmonyOS Watch App Developer, creat pentru tinerii dezvoltatori. Concursul este bazat pe noul sistem de operare HarmonyOS, lansat în luna iunie a acestui an. Sub umbrela Memorandumului de Înțelegere semnat cu Universitatea Politehnica din București, compania a dotat un laborator în cadrul Facultății de Automatică și Calculatoare cu 8 ceasuri Huawei Watch Series 3 care rulează noul sistem de operare dezvoltat de către companie. 

Laboratorul urmează a fi accesat de personalul academic și studenți, aceștia utilizând dispozitivele în scopuri de cercetare și testare a aplicațiilor. Scopul înființării HarmonyOS Lab este de a încuraja tinerii să învețe despre noul sistem de operare și să interacționeze cu un domeniu inovator în care ar putea opera în viitor. 

Huawei Roadshow 2021: Light up the future

În luna octombrie, a fost deschisă la București și expoziția „Huawei Roadshow 2021: Light up the future”. Ea este acum prezentă la Viena printr-o caravană de demonstrație tehnologică. Scopul acestei expoziții a fost de a prezenta potențialul celor mai noi produse și soluții de ultimă generație dezvoltate de către Huawei. Ele vin în ajutorul companiilor și organizațiilor din diferite sectoare de afaceri care își doresc o transformare digitală a procesului lor de funcționare. 

Huawei IdeaHub

Unul dintre produsele prezentate în cadrul expoziției a fost Huawei IdeaHub, o tablă inteligentă care câștigă popularitate și nu doar în mediul corporativ, ci chiar în școlile din România. Au fost echipate cu astfel de ecrane inteligente o serie de școli din Sibiu. Astfel, în perioada de pandemie, astfel de display-uri au făcut posibilă transmiterea informațiilor fără întârziere, direct spre dispozitivele din casele elevilor. 

Nu în ultimul rând, compania pune mare accent pe rolul femeilor în tehnologie. Astfel, aproape 40% din toată forța de muncă disponibilă în cadrul Huawei România este constituită din femei, cuprinzând domenii de specialitate și inginerie wireless, până la contabilitate financiară. Multe dintre acestea sunt angajate de peste 10 ani, conducând acum chiar propriile echipe. Aflăm că Huawei își propune să ofere cât mai multe oportunități de muncă pentru femei în sfera digitală, România fiind o țară în care există un număr mare de absolvenți ICT anual. 

Tot în ton cu subiectele dezbătute ieri în cadrul evenimentului de la Viena, Huawei România sprijină constant educația tinerilor români prin programe de formare și stagii de practică, precum Seeds for the Future și oferirea de burse. Sub conceptul ICTalent au fost reunite în acest an toate acțiunile de susținere a educației, studenții fiind ajutați să-și construiască o bază de lucru cu noile tehnologii și să poată avea acces la inovațiile din domeniu.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×