Această zi de 3 mai a fost marcată și de către evenimentul Digi Mobil din București la care am luat parte cu dorința de a afla ce planuri și așteptări există din partea operatorului în cauză cu privire la standardul 5G. Conferința a început punctual la ora 10 fix și direct de pe platoul de filmare am ajuns în sala unde aveau să urce reprezentații Digi Mobil, dar și oficiali ai partenerului Ericsson. Aflați astfel din rândurile de mai jos în ce a constat întâlnirea de astăzi!
Mai întâi trebuie spus că întreg evenimentul a fost organizat ca la carte, ceea ce era și de așteptat ținând cont de faptul că RCS&RDS activează și în zona televiziunii. Pe scena de la fața locului au urcat rând pe rând Valentin Popoviciu (Vicepreședinte RCS&RDS), Dragoș Spătaru (Director Telefonie Fixă și Comunicații Mobile RCS&RDS), Dragoș-Mircea Rebegea (Country Manager Ericsson), dar și Riccardo Mascolo (Head of Strategy & Business Development Ericsson).
Ce am aflat din start a fost că datorită 5G, viața de la ora actuală se va schimba substanțial, asta datorită conexiunilor rapide ce vor oferi beneficii mult mai mari decât o simplă creștere a vitezelor de download/upload. Digi Mobil a afirmat faptul că rețeaua de fibră optică și integrarea fix - mobil conlucrează pentru a deschide calea către 5G și mai departe, respectiv pentru a ține pasul cu vitezele necesare pentru transportul unor cantități uriașe de date și cu un număr masiv de elemente conectate.
Digi are un avantaj față de competitori, acela fiind al rețelei de fibră optică ce a fost dezvoltată pentru o acoperire cât mai mare prin investiții semnificative în ultimii ani. Pe parcursul evenimentului am aflat și care vor fi domeniile în care va fi utilizat standardul 5G și totodată ce beneficii majore se aduc.
1. Test de viteză 5G
Printre testele realizate live la fața locului s-a numărat și testul de viteză 5G prin intermediul unei platforme prototip. S-au atins viteze de până la 10 Gbps și latență redusă la o zecime față de cea uzuală pentru tehnologia 5G actuală. Grație acestui standard utilizatorii vor putea experimenta accesul la internet de mare viteză chiar și în zone aglomerate precum concerte sau evenimente sportive, fără a fi afectați de limitări, interferențe sau instabilitatea semnalului.
Un film la rezoluție 4K se va descărca în doar câteva secunde, iar evenimentele sportive vor deveni adevărate experiențe vizuale imersive, ba chiar și virtuale pentru cei care nu pot luat parte la competiția favorită în viața reală.
2. Internet of Skills
Demo-ul care mi-a captat pe deplin atenția a fost cel asociat departamentului Internet of Skills. Am descoperit potențialul roboticii în cloud sau mai precis cum un robot poate fi controlat de la distanță într-o operație medicală în combinație cu realitatea virtuală.
Se creează un soi de internet tactil și echipamentele pe care le-am văzut la fața locului aveau și caracteristica de feedback haptic oferită chirurgilor. Studenții la medicină vor putea lua parte la operații în VR, iar doctorii vor putea opera de la distanță folosindu-se roboți și standardul 5G pentru răspuns instant.
3. Immersive gaming
Am văzut totodată și cum realitatea augumentată și cea virtuală vor permite o imversiune vizuală virtuală totală, la 360 grade atât în filme, cât și în jocuri, standardul 5G fiind aici un punct de bază. A avut loc și o demonstrație la fața locului folosindu-se o consolă PS4 și headset-ul de realitate virtuală PS VR.
4. Internet of Eyes
Am experimentat în cadrul evenimentului de astăzi și modalitatea prin care viitoarele aplicații de monitorizare dinamică pot detecta obiectele și determina poziția acestora în timp real. Astfel se oferă aplicabilități pentru soluții de tip smart city, management al traficului sau siguranță publică. 5G-ul este văzut drept o coloană vertebrală pentru IoT, conectând totul din jur. Imaginați-vă vehicule autonome care vor interacționa cu semafoarele și astfel crea o adevărată revoluție a traficului. Automobilele vor comunica între ele și acest lucru duce atât la creșterea siguranței pe șosele, dar și la eficientizarea funcționării transportului în comun.
Când va introduce Digi Mobil 5G pe piață?
Un răspuns concret la această întrebare nu a fost oferit astăzi, dar ce am aflat a fost că rețeaua DigiMobil este pregătită pentru lansarea de servicii 5G. Pentru ca totul să pornească este nevoie însă și de dispozitive de comunicație compatibile, de aplicații și desigur de achiziția benzilor necesare pentru acest standard de conectivitate. Lansarea comercială ar urma să aibă loc undeva în perioada 2020 - 2021, atunci când și alți jucători locali și mondiali vor face acest mare pas.
Așadar, trebuie să vedem 5G-ul cu alți ochi, nu doar prin prisma unor creșteri ale vitezelor la internet. Acest standard de conectivitate va face mult mai multe lucruri, oferind beneficii reale societății. Pe seama studiilor făcute se așteaptă ca până în 2023, un procent de 20% din populația lumii să aibă acoperire 5G. Cam acestea au fost informațiile dezvăluite astăzi de către Digi Mobil și vă las cu o listă a datelor extrase dintr-un studiu recent realizat cu privire la viitorul spre care ne îndreptăm (2021 - 2023):
- vor exista 7 miliarde de utilizatori de smartphone-uri
- media globală de trafic lunar va fi de 17 GB / client
- serviciul de voce va migra către VoLTE / Voce WiFi
- vor exista peste 20 miliarde de lucruri conectate