Cum am făcut toate plăţile fără contact prin Orange Money folosind telefonul sau ceasul (Un an de Orange Money + Apple Pay în România)

4.846 ori
<b>Cum am făcut toate plăţile fără contact prin Orange Money folosind telefonul sau ceasul (Un an de Orange Money + Apple Pay în România)</b>Probabil aţi remarcat în ultima vreme că tot mai multe business-uri recomandă sau obligă la plată cu cardul, pentru a evita contactul cu banii cash, unii dintre cei mai mari transmiţători de microbi şi viruşi

Probabil aţi remarcat în ultima vreme că tot mai multe business-uri recomandă sau obligă la plata cu cardul, pentru a evita contactul cu banii la nivel cash. Ca urmare, nu am mai folosit aşa des nici cardul, optând pentru plata cu telefonul sau ceasul şi serviciul Orange Money. Astfel am evitat contactul şi atingerile în această perioadă complicată. Aflaţi detalii în articol.

Săptămâna trecută, atunci când am făcut poze în Parcul IOR cu un telefon, am vrut să mă opresc la o limonadă/bere şi 3 terase din parc nu aveau POS, iar eu nu aveam cash la mine. Dar aveam şi telefon şi smartwatch, iar dacă afacerile respective erau puse la punct m-aș fi putut relaxa şi hidrata. În fine, am făcut în ultima vreme o sumă mare de plăţi via NFC cu telefonul, folosind cardul Orange Money prin Apple Pay. Apropo, nu trebuie să fii înregimentat Apple pentru a face astfel de plăți. Pentru plăţile cu ceasul există soluţiile Garmin Pay, Fitbit Pay.

Doar apropii telefonul sau ceasul de POS şi gata, ai plătit, la supermarket, la benzinărie, unde doreşti tu. Folosesc Orange Money de un an deja şi v-am informat aici cum am activat serviciul pe cartela PrePay pas cu pas. Vara trecută fix în iunie venea şi suportul Apple Pay, aşa că puteai plăti imediat cu iPhone-ul sau Apple Watch-ul  la restaurant sau supermarket. Tot vara trecută v-am spus aici concluzii despre Orange Money după o lună de utilizare.

Orange Money Top Up

Ideea e simplă: fac top up imediat de pe cardul meu Raiffeisen, apoi nu mai trebuie să scot nimic din buzunar, folosesc direct Apple Watch-ul sau un Garmin Vivoactive 3 Music, depinde ce port la mână în acea zi. Fără contact, fără microbi, fără stres. Când nu am ceasul la mână, am iPhone-ul la îndemână, dar merge şi de pe telefoanele cu Android plata via NFC şi slavă Domnului, am destule telefoane cu Android. Am asociat şi cardul Revolut la Orange Money, dar am făcut şi un transfer din PayPal şi totul a mers excelent.

Orange Money mai oferă şi transferuri valutare la un curs excelent, foarte aproape de cel BNR, dacă vă uitaţi cu atenţie. Mulţi dintre noi avem rate de plătit în euro şi deseori trebuie să mergem la bancă pentru a schimba banii şi nu avem timp pentru asta. Prin Orange Money poţi plăti direct rata în euro, franci elveţieni şi alte câteva monede, la un curs excelent şi foarte rapid.

Poţi plăti facturi Orange, Gaze, Electricitate, apă, asigurări, întreținerea la blog şi multe altele. Există şi oferte de fidelizare, precum cele până la 50 de puncte Thank You lunare însumând maximum 150 de euro pe an la tranzacţiile cu cardul de debit sau din contul digital. Mai aveţi şi 10% (maxim 40 de lei pe lună) înapoi în cont la plata facturilor Orange şi reîncărcărilor PrePay, dar şi reduceri la abonamentele World Class şi alte oferte detaliate aici.

Cu acest serviciu puteţi face top up de pe orice card bancar din România, folosind o interfaţă intuitivă. Cea mai bună parte e că ai un user experience moderne şi adaptat nevoilor, care intuieşte suma de care ai nevoie în plus, atunci când vrei să faci o tranzacţie şi soldul e prea mic. Spre exemplu dacă vrei să plăteşti o factură de 200 de lei şi ai în cont doar 150 de lei, în acelaşi ecran Orange Money te va întreba dacă vreţi să adaugi încă un card în cont şi poți face top up în acel moment de pe cardul selectat ca favorit sau să altul înregistrat în Orange Money.

Vara trecută fix în iunie venea şi suportul Apple Pay, aşa că puteai plăti imediat cu iPhone-ul sau Apple Watch-ul  la restaurant sau supermarket. Tot vara trecută v-am spus aici concluzii despre Orange Money după o lună de utilizare.

Poţi plăti facturi, încărca cartele şi activa notificări push complet gratuit şi există şi opţiunea Cashback. N-ai nici un comision la deschidere cont, transferuri, administrarea cardului VISA Classic şi nici un comision ascuns. Opțiunea "Alimentează" e pusă la îndemână, pe pagina de start, imediat sub informaţiile despre soldul tău. Poţi salva cardurile aferente, încât să nu mai stai să completezi de fiecare dată.

Aici puteţi afla cum trimiteţi şi primiţi bani online.

Aş vrea să menţionez şi că puteţi comanda un card virtual Orange Money, care va fi emis în aplicaţie şi poate fi folosit pentru plăți online sau pentru plăți contactless prin Orange Pay, Apple Pay, Fitbit Pay și Garmin Pay. Astfel scăpaţi de grija cardului fizic, dar dacă ţineţi musai îl puteţi comanda şi pe acela acasă.

Aici găsiţi un link pentru a aplica pentru un astfel de card.

Concluzia e că după un an de folosit Orange Money mi-a devenit obișnuință şi nu am întâmpinat nici o problemă la plăţile contactless cu ceas sau telefon. Pot recomanda serviciul şi aş pune pe primul loc ratele de conversie valutară excelente şi faptul că primeşti notificare imediat la plăţi. Nu ai nici limită la tranzacţii sau banii retraşi.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×