Un produs foarte interesant pe care îl întâlnim în portofoliul celor de la MGCOOL este și brățara smart Band 2 - purtabil ce vine echipat cu un senzor accelerometru pe 3 axe și cu un senzor de puls pentru o acuratețe sporită a monitorizării fizice. Se monitorizează astfel distanța parcursă, numărul de pași realizați, numărul de calorii arse, dar și calitatea somnului.
De asemenea, datorită senzorului de puls avem și date referitoare la ritmul cardiac ce pot fi de mare folos pentru cei care desfășoară diferite activități fizice precum jogging-ul. Aflați că brățara vine și cu certificare IPX7 pentru rezistență la apă, semn că nu va fi afectată de ploaie sau de apa din piscină.
Printre dotările sale mai regăsim un display OLED de 0.66 inch cu rezoluție de 64 x 48 pixeli și afișaj alb-negru, o baterie de 80 mAh, conectivitate Bluetooth 4.0 și compatibilitate cu smartphone-uri iOS și Android. Avem și funcția de a primi notificări pentru apleurile sau mesajele sosite pe smartphone.
În acest moment, brățara MGCOOL Band 2 are prețuri cuprinse între 20 și 25 dolari prin intermediul retailerilor chinezi pe care îi găsiți listați aici. Detalii extra despre produsele MGCOOL puteți afla de pe Facebook!