IFA 2022: Garmin vivofit Jr. 3 Marvel hands-on - ceas pentru copii cu activităţi distractive, tematică Marvel (Video)

884 ori
<b>IFA 2022: Garmin vivofit Jr. 3 Marvel hands-on - ceas pentru copii cu activităţi distractive, tematică Marvel (Video)</b>În cadrul IFA 2022 am avut ocazia să mergem pe la standul Garmin, pentru a vedea noul purtabil venu Sq 2, dar am dat şi peste două ceasuri drăguţe, pentru copii. Mărturisesc că până acum nu am fost foarte curios să explorez această

În cadrul IFA 2022 am avut ocazia să mergem pe la standul Garmin, pentru a vedea noul purtabil venu Sq 2, dar am dat şi peste două ceasuri drăguţe, pentru copii. Mărturisesc că până acum nu am fost foarte curios să explorez această nişă, dar am făcut-o acum într-un hands on găsit mai jos. Ceasul în cauză este vivofit jr. 3 Marvel Black Panther Edition. Costă 445 lei.

vivofit jr. 3 prezentare hands-on:

Sunt mai multe versiuni ale acestui ceas pentru copii, inclusiv una Prinţesa Disney, Iron Man şi Mica Sirenă. Ceasul este foarte mic, compact, cât pentru încheietura unui micuţ. Nu are ecran tactil, ci se foloseşte doar de butonul lateral. Nu are nici senzor de puls şi nici GPS, deşi această din urmă funcţie ar fi fost utilă pentru a afla pe unde e cel mic în drumul de la şcoală. Miezul experienţei este conectarea la smartphone cu aplicaţia Garmin Jr, de unde cel mic poate debloca activităţi.

El va primi badge-uri şi mici monede pentru sarcini precum terminarea temelor, realizarea unui număr de paşi sau pur şi simplu dacă a făcut curat în cameră. În video-ul hands on am estimat o autonomie de câteva zile, poate săptămâni, dar de fapt autonomia ajunge şi la un an. Afişajul este unul color, cu animaţii simple şi haioase. Ceasul poate monitoriza paşii, somnul şi activitatea fizică, iar cel mic poate face parte din aventura Avengers Infinity Saga. Poate debloca aventuri, cu explorarea mediului din jur, jocuri şi pictograme Marvel Avengers. 

Există şi watch face-uri speciale pentru fani Marvel, cu personajele de acolo, în frunte cu Black Panther. 60 de minute de activitate zilnică vor debloca noi aventuri şi cel mic poate juca şi jocuri ca Tap Challenge. Captain America va oferi o zonă de "fişă de fitness", unde juniorul poate face exerciţii precum jumping jacks, yoga şi alte calistenice. Sunt şi memento-uri pe ceas, timer şi cel mic poate concura cu prietenii.

Mi se pare un dispozitiv potrivit pentru cel mic, dar cam scump, mai ales că nu are GPS. Vine cu ecran de 0.56 inch, certificare 5 ATM şi se poate conecta la iOS şi Android. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×