WhatsApp a fost în centrul atenției în ultima vreme din pricina noului acord de confidențialitate prin care utilizatorii sunt obligați să partajeze datele cu Facebook, în caz contrar urmând a avea blocat accesul la funcții cheie din aplicație precum accesarea listei de contacte, blocarea apelurilor voce și video și în final blocarea notificărilor. Am aflat recent că Germania interzice această colectare de date, dar nu despre asta vorbim astăzi, ci despre o nouă funcționalitate testată de WhatsApp.
După cum spune și titlul acestei postări, vorbim despre o funcție care ne va permite transferul conversațiilor din aplicația de mesagerie de pe un număr de telefon pe altul, o noutate interesantă pentru cei care plănuiesc să își schimbe numărul de telefon și vor să păstreze mesajele. Descoperim că acest transfer de conversații va fi disponibil atunci când utilizatorul va asocia un număr nou de telefon contului personal de WhatsApp, iar pe lângă mesaje vor fi copiate și fișierele media.
De asemenea și acei utilizatori care migrează de la Android la iOS sau viceversa vor putea beneficia de acest proces de transfer conversații. Momentan nu avem detalii despre perioada de lansare a acestei funcții astfel că urmărim știrile în speranța că noutăți vor fi anunțate curând.