Utilizatorii iOS cheltuiesc de 2 ori mai mult pe aplicaţii decât cei Android; Avem cifre și procente

608 ori
<b>Utilizatorii iOS cheltuiesc de 2 ori mai mult pe aplicaţii decât cei Android; Avem cifre și procente</b>Potrivit unui raport recent dezvăluit se pare că utilizatorii de terminale iOS cheltuiesc de 2 ori mai mulți bani pe aplicații decât cei care dețin un terminal Android. O vină ar putea fi pusă pe seama dezvoltatorilor aparent, aceștia orietându-se

Chiar dacă Android este un OS gigantic, cu un număr foarte mare de utilizatori, iOS rămâne în continuare cel care atrage partea leului din profituri, la nivel de aplicaţii. Studii şi grafice publicate de Statista arată că utilizatorii iOS cheltuiesc de 2 ori mai mult pe aplicaţii decât cei de pe Android.

iOS

E drept că e şi "vina" dezvoltatorilor, care se orientează mai degrabă spre iOS drept platforma pe care să îşi lanseze aplicaţiile. Ca să vă faceţi o idee despre diferenţele între cele două platforme, terminalele Android aveau o cotă de piaţă de peste 85% în 2017 la nivel de vânzări smartphone, în vreme ce iOS avea doar 14%. În ciuda acestor procente, aflaţi că Apple obţine mult mai mulţi bani din aplicaţiile şi jocurile vândute în App STore.

În ultimii 5 ani utilizatorii Android au descărcat mai multe aplicaţii decât cei iOS, dar au cheltuit cu 50% mai puţini bani decât pe platforma Apple. E drept că în anul 2012 Apple obţinea 86% din profiturile asociate aplicaţiilor de pe mobil, iar Google Play genera doar 14%. În 2017 se ajungea la un raport de 66%/34%, tot în favoarea Apple. Printre atuurile lui App Store se numără exclusivităţile la nivel de aplicaţii şi jocuri, lipsa de malware şi de clone de jocuri spre exemplu, care tot apar în Play Store.

Uitaţi-vă numai la câte clone de Fortnite sunt în Google Play Store înainte de lansarea jocului şi la faptul că avem Fortnite pe iOS de câteva luni, dar nu şi pe Android. Apple oferă şi o cotă mai generoasă din profit dezvoltatorilor, în comparaţie cu Google, deci încă un motiv pentru prioritate. Şi toate acestea în condiţiile în care Android este instalat pe 2 miliarde de telefoane.

Totuşi la cum se mişcă lucrurile cred că sunt şanse ca în 2020 iOS şi Android să aibă profit egal generat de apps.

-3% din preț pe QuickMobile.ro, cupon: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×