În 2022 Google a anunțat o nouă interfață pentru aplicația Google Home, cât și integrarea sa cu smartwatch-urile cu Wear OS. Ei bine, pare că dezvoltarea sa a durat aproximativ un an, dar update-ul este în sfârșit disponibil în variantă publică, pentru smartphone-urile cu Android, cât și pentru ceasurile inteligente care rulează Wear OS 3. Detalii avem în rândurile ce urmează.
Aplicația Google Home are acum un layout ce implică 5 tab-uri în zona inferioară, după cum urmează:
- Favorite - îți permite să fixezi cele mai folosite device-uri smart
- Device-uri - îți arată toate device-urile din casă
- Automatizări - o vizualizare mai completă a zonei Rutine
- Activitate - afișează activitatea recentă a camerelor smart sau soneriilor inteligente
- Setări
Găsim un tool de organizare util aici, putem grupa device-uri din zona „Spaces / Spații” în diferite camere ale casei. Totodată, în tab-ul „Favorite” putem adăuga dispozitive inteligente pentru casă, electrocasnice și să facem automatizări dintr-un singur loc.
Secțiunea „Dispozitive / Devices”, după cum sugerează și numele, listează toate produsele pentru casă inteligentă, clasificate în funcție de cameră, ceea ce facilitează accesarea și controlul acestor dispozitive. Apoi apare fila „Automatizare”, acolo unde sunt afișate toate rutinele și vă oferă opțiunea de a crea altele noi și de a le edita.
Actualizarea e disponibilă în varianta publică a aplicației Home. Dacă update-ul nu se realizează automat, poți verifica disponibilitatea în Google Play, aici!