Huawei încheie un parteneriat pentru integrarea platformei video Dailymotion în aplicația Huawei Video; Avem o alternativă pentru YouTube

2.523 ori
<b>Huawei încheie un parteneriat pentru integrarea platformei video Dailymotion în aplicația Huawei Video; Avem o alternativă pentru YouTube</b>După cum bine știți interdicțiile primite de către Huawei împiedică gigantul chinez să folosească Android-ul certificat de către Google astfel că noile telefoane din portofoliu sosesc fără serviciile

După cum bine știți interdicțiile primite de către Huawei împiedică gigantul chinez să folosească Android-ul certificat de către Google astfel că noile telefoane din portofoliu sosesc fără serviciile Google și fără magazinul de aplicații Play Store. Cu toate că magazinul propriu numit AppGallery crește ca număr de aplicații pe zi ce trece, există titluri care nu vor ajunge niciodată în această platformă și ne referim aici la aplicațiile din suita Google.

Printre acestea avem Gmail, Google Maps dar și YouTube - aplicații pentru care Huawei a lansat deja alternative sau pregătește ceva menit să le înlocuiască. În așteptarea soluției de navigare GPS proprii (există deja soluția Here Maps pentru cei interesați) descoperim că Huawei a încheiat un parteneriat cu Dailymotion pentru integrarea platformei de video sharing pe telefoanele sale.

Așadar, Dailymotion sosește pe telefoanele Huawei ca alternativă pentru YouTube și aflăm că prin intermediul acestui parteneriat tehnologia de player video Dailymotion va fi integrată în aplicația Huawei Video. Tehnologia în cauză include la pachet un player video și o colecție generoasă de conținut video local și internațional via API-ul Dailymotion, dar și o soluție de monetizare. 

Vă reamintim faptul că de curând Huawei a lansat și motorul de căutare Petal Search pe telefoanele sale, soluție prin care se pot căuta informații, vedea predicții meteo, clipuri video, ba chiar și rezerva camere la hotel sau descoperi aplicații de instalat. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×