Deşi Google păstrează de obicei marile modificări ale produselor sale pentru luna mai, când ţine evenimentul I/O (unde apare Android 13), azi aflăm că ni se pregăteşte o modificare importantă la nivelul lui Gmail pe desktop. Ea va fi implementată din această lună.
Poate cel mai folosit serviciu de email de pe Terra va primi un design nou, pentru început aplicat la nivelul clienţilor suitei Workspace. Ultima dată când a fost actualizat Gmail, el primea o integrare mai strânsă cu Calendar, Keep, Tasks şi alte aplicaţii Google. Acum odată cu varianta nouă din februarie, tool-urile de mesagerie, precum Chat şi Meet primesc propriile lor butoane mari în partea stângă.
Google numeşte asta "integrated view". Începând de pe 8 februarie anumiţi utilizatori Google Workspace vor putea să se înscrie pentru a testa noul UI. Până în aprilie cei care nu au optat să treacă la noua interfaţă vor fi trecuţi automat la acest layout. Ideea celor de la Google este de a face o tranziţie mai uşoară între inbox, conversaţii importante şi întâlniri fără a schimbăm tab-uri sau a deschide ferestre noi. Vom avea şi bule cu notificări, încât să vedem imediat ce e prioritar.
Mesajele de pe Chat vor apărea şi în căutarea Gmail odată cu noul update, deşi din câte ştiu se puteau căuta deja de ceva vreme. Noul design va fi aplicat celor cu abonamente Google Workspace Business Starter, Business Standard, Business Plus, Enterprise Essentials, Enterprise Standard, Enterprise Plus, Education Fundamentals, Education Plus, Frontline, Nonprofit, G Suite Basic sau Business.
Posibil să vină şi la utilizatorul de rând în a doua parte a lui 2022.