Lenovo Phab 2 Pro este primul smartphone din lume cu tehnologia Project Tango; iată ce poate face acesta

657 ori
<b>Lenovo Phab 2 Pro este primul smartphone din lume cu tehnologia Project Tango; iată ce poate face acesta</b>Cel mai important anunț din cadrul evenimentului Keynote susținut ieri seară de către Lenovo, a fost lansarea primului smartphone de pe piață ce vine cu tehnologia Project Tango la pachet. Acest dispozitiv poartă numele de Lenovo Phab 2 pro și grație

Cel mai important anunț Lenovo din cadrul evenimentului de seara trecută, a fost cu siguranță lansarea lui Phab 2 Pro - primul smartphone din lume ce include tehnologia Project Tango. Aceasta din urmă permite atât jocuri, dar și unelte de realitate augumentată de care dezvoltatorii, dar și utilizatorii obișnuiți pot profita în numeroase moduri.

Aflați pentru început faptul că telefonul se bazează pe un procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 652, pe un chip de 4 GB memorie RAM și pe un GPU Adreno 510. Regăsim un display IPS de 6.4 inch cu rezoluție Quad HD, 64 GB memorie internă + slot microSD, un senzor frontal de 8 megapixeli, un scanner de amprente și o baterie Li-polymer de 4050 mAh. 

Partea interesantă este reprezentată însă de către cele 3 camere foto regăsite pe spate - printre acestea fiind inclus un senzor principal de 16 megapixeli, o cameră foto ce are rolul de a urmări mișcarea și o altă cameră ce captează informații cu privire la profunzimea câmpului vizual. Avem alături numeroși senzori, dar și lentile fish-eye pentru acele funcții speciale Tango despre care veți afla detalii în rândurile de mai jos.

Ei bine, acest smartphone Project Tango este capabil să recunoască locurile în care mergem, să învețe locațiile, totul pe baza informațiilor adunate de către camerele cu senzori de mișcare și senzori de adâncime. Se pot crea astfel reprezentări 3D ale mediului înconjurător, dar și proiecta efecte vizuale direct în spațiul live pe care îl privim prin intermediul display-ului generos de 6.4 inch cu rezoluție QHD.

Ne putem gândi la această tehnologie ca la un soi de Google Street View dedicat clădirilor, smartphone-ul fiind capabil să transpună mediul înconjurător în reprezentări 3D detaliate. De asemenea, ne putem folosi de Lenovo Phab 2 Pro pentru măsurarea obiectelor din jur, având la purtător un soi de ruletă de măsură digitală. Funcția se poate dovedi foarte utilă pentru atunci când dorim să înlocuim obiecte de mobilier, telefonul urmând a ne dezvălui care este lungimea și lățimea canapelei actuale pentru a alege una identică ca dimensiuni.

Există 25 aplicații Google Project Tango la ora actuală, iar până la sfârșitul anului numărul acestora ar putea ajunge la aproximativ 100. Printre actualele titluri disponibile avem aplicația Lowe Home Improvement - software prin care putem vedea cum arată în context un obiect pentru casă înainte de a-l cumpăra. Vedem astfel cât de bine arată un nou frigider în bucătăria noastră, sau cât de bine se potrivește un tablou în sufragerie.

Phantogeist este un joc prin care putem aduce în căminul nostru creaturi fantomatice de care ne putem proteja trăgând cu proiectile, sau găsind portaluri ascunse. 

De asemenea, există și jocul Raise care implică alegerea unui animal de companie 3D pe care îl putem lua cu noi oriunde am merge. Putem alege un cățel spre exemplu, și dresa, respectiv crește până când ajunge la stadiul de câine adult. De asemenea, regăsim și Woorld - o aplicație de învățare pentru cei mici ce crează o lume virtuală miniaturală chiar în casă. 

După cum se poate vedea, Lenovo Phab 2 Pro alături de tehnologia Project Tango, promite o mulțime de posibilități, mai ales dacă luăm în calcul faptul că pe viitor numărul de aplicații va crește serios. Ne putem aștepta și la jocuri din partea dezvoltatorilor care să fie realizate în medii 3D practic rupte din realitate. Dacă acest concept va avea succes, rămâne de văzut pe măsură de timpul va trece, telefonul de față având un preț de 499 dolari (disponibil din toamnă).

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×