Aflăm de pe forumul celor de la OnePlus că telefonul OnePlus One, pus în vânzare astăzi a fost epuizat din stoc pe 3 platforme în sub un minut . O spune chiar un nefericit utilizator, care a încercat să cumpere handsetul exact la ora fixă la care începea vânzarea.
Isteria provocată de acest produs amintește de succesul telefoanelor Xiaomi, care se vând la fel de rapid. Epuizarea stocului e o veste excelentă pentru OnePlus, companie care se află la început de drum, încă în fază de startup. Vă reamintesc că un OnePlus One de 16 GB costă 319 dolari, iar unul de 64 GB costă 368 dolari. Ele aduc ecrane de 5.5 inch Full HD și procesoare Snapdragon 801 la acest preț, adică dotări de flagship care cu un brand mare pe carcasă ar costa 700 de dolari.
Aparent au existat 1.35 milioane de precomenzi pentru terminal, iar un nou val de modele va sosi pe 4 iunie, când va mai fi disponibilă achiziționarea online. Cei care au comandat azi modelul sau au făcut precomanda își vor primi produsul în 3 zile lucrătoare. Să sperăm că nu vor mai apărea și problemele cu accesorii sau cutii lipsa că la acele modele OnePlus One câștigate de fani.