Samsung Galaxy S10 Lite Unboxing: avem şi Snapdragon, cameră Macro, design mai Lite

4.125 ori
<b>Samsung Galaxy S10 Lite Unboxing: avem şi Snapdragon, cameră Macro, design mai Lite</b>Samsung şi-a lansat tripleta tradiţională în 2019, cu S10, S10e şi S10+. Teoretic în loc de S10e ar fi trebuit să avem un S10 Lite, care a sosit decalat, la început de 2020, ca o modalitate pentru Samsung de a experimenta cu camere Macro

Samsung şi-a lansat tripleta tradiţională în 2019, cu S10, S10e şi S10+. Teoretic în loc de S10e ar fi trebuit să avem unS10 Lite, care a sosit decalat, la început de 2020, ca o modalitate pentru Samsung de a experimenta cu camere Macro, procesoare Snapdragon şi un corp din plastic. A debutat odată cu Note 10 Lite şi noi îl scoatem din cutie mai jos.

Terminalul costă 2.399 lei la evoMAG şi 2.599 lei la eMAG şi la PC Garage. Ştiţi de cine îmi aminteşte telefonul la prima vedere? De un HTC Windows Phone 8X, dacă îl mai ţine minte cineva. Şi el era albastru închis şi îi răzbătea nuanţa vizibil din spate în faţă. S10 Lite are plastic în spate, metal lateral şi sticlă în faţă. Vine pe nuanţele Prism White, Prism Black şi Prism Blue. În cutie se află manualul, cheiţa metalică, un încărcător de 25W cu conector USB-C, dar şi un cablu USB-C la USB-C.

Unboxing S10 Lite

Nu bag mâna în foc pentru ultimele 2 accesorii: căşti cu conector de 3.5 mm şi un cleşte pentru S Pen. Pentru cel din urmă e clar că un alt redactor a rătăcit acel accesoriu aici, în loc de adaptor USB-A la USB-C, iar pentru căşti, fie trebuia să avem un adaptor (telefonul nu are jack audio), fie altă pereche de căşti. Am tras cu ochiul la băieţii de la GSMArena şi am văzut că ei au avut o pereche de căşti tunate de AKG şi cu conector USB-C, deci avem o cutie "deturnată". Se întâmplă în lumea jurnalismului :D.

Încărcător S10 Lite

Revenind totuşi la telefon, nu are un volum chiar diferit de S20+ şi Galaxy A71, cu care împarte diagonala de 6.7inch. Măsoară 8.1 mm în talie şi cântăreşte 186 de grame. Pare destul de aderent şi nu pare să atragă aşa multe amprente ca sticla. Ecranul de 6.7 inch este de această dată un Super AMOLED şi nu un Dynamic AMOLED, cu rezoluţie de 2400 x 1080 pixeli şi suport HDR10+. Pus lângă Galaxy S20+, pe care îl testez în aceste zile, panoul e clar mai luminos.

Căști S10 Lite

La interior se află un procesor Qualcomm Snapdragon 855, alături de 8GB RAM, 128 sau 512 GB stocare UFS 2.1 şi slot microSD. Nu avem jack audio, nici certificare IP68 şi nici difuzoare stereo. Bateria este o unitate de 4500 mAh, cu încărcare până la 45W, dar fără încărcare wireless sau inversă. Camera selfie de 32 MP este plasată într-un decupaj măricel în fruntea "telefonului", iar cititorul de amprente se afla integrat în ecran. În spate avem o cameră triplă şi o premieră: primul telefon Galaxy S cu o cameră Macro.

Samsung Galaxy S10 Lite Unboxing

Cât despre camera în sine, aduce un senzor de 48 MP, cu stabilizare optică Super Steady, dar şi o cameră ultrawide 12 MP şi o cameră Macro de 5 MP. Avem şi bliţ LED, dar şi filmare 4K la 60 FPS. Primim şi Live Focus Video, Bokeh şi alte opţiuni clasice Samsung. În rest lista de dotări e completată de WiFi dual band, 4G LTE, GPS, NFC, Android 10 şi One UI 2.0. Vă las şi cu o anecdotă relevantă în lupta Exynos versus Snapdragon: am setat ambele telefoane pentru unboxing, S20+ şi S10 Lite, ambele forjate cu instalări de zeci de aplicaţii.

Primul model s-a încins serios, iar al doilea a rămas destul de rece. Pot să vă zic şi că la benchmark-ul PCMark Work sunt apropiate, dar şi că AnTuTu 8 nu vrea să ruleze pe S10 Lite, dacă vreţi detalii din bucătăria internă Mobilissimo. Vom reveni cu un review în măsura posibilităţilor pandemiei şi Paştelui, cât de curând. Impresii extra sigur o să primiţi.
 

Samsung Galaxy S10 Lite, prețuri actualizate:

Samsung Galaxy S10 Lite Unboxing

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×