Xperia 1 III a debutat oficial! Camera-phone cu optică ZEISS, display OLED 4K HDR și refresh rate de 120Hz

6.496 ori
<b>Xperia 1 III a debutat oficial! Camera-phone cu optică ZEISS, display OLED 4K HDR și refresh rate de 120Hz</b>Chiar în această dimineață a debutat noul flagship și camera-phone Sony din 2021. Este vorba despre Xperia 1 III (Mark 3) care a fost anunțat în cadrul unui eveniment special organizat de producătorul japonez. Pe lângă acesta a debutat

Chiar în această dimineață a debutat noul flagship și camera-phone Sony din 2021. Este vorba despre Xperia 1 III (Mark 3) care a fost anunțat în cadrul unui eveniment special organizat de producătorul japonez. Pe lângă acesta a debutat și un nou smartphone super high midrange - Xperia 10 III, însă în articolul de față discutăm despre terminalul high-end cu procesor Snapdragon 888 la bord!

Display și design

Xperia 1 III

Când vine vorba despre aspect, japonezii nu aduc prea multe schimbări, designul fiind foarte similar cu Xperia 1 II. Avem de-a face cu un telefon îngust și lung, păstrând aspectul 21:9 deja consacrat. Telefonul măsoară 165 x 71 x 8,2 mm, cântărește 187 de grame și beneficiază de rezistență la apă (IPX5/IPX8) și la praf (IP6X). Display-ul este OLED și măsoară 6.5 inch în diagonală. 

Este vorba despre un panou cu rezoluție 4K (3840 x 1644 pixeli), suport HDR, refresh rate de 120Hz și touch sampling rate de 240Hz. Sony afirmă că acest tip de display poate reda 100% din spectrul de culori DCI-P3, asemeni unui monitor profesional. Totodată, atât ecranul cât și spatele telefonului sunt fabricate din sticlă și protejate Gorilla Glass Victus. Camera selfie este plasată asemeni modelului precedent, fiind integrată în bara ușor inestetică din partea de sus, iar telefonul are o bărbie pronunțată în partea de jos, unde regăsim unul dintre cele două difuzoare frontale.

Hardware

Vorbim despre un telefon de top, flagship, astfel că avem parte de dotări pe măsură. Ni se oferă un procesor Qualcomm Snapdragon 888, iar Sony face saltul la 12GB de memorie RAM LPDDR5 și 256 de stocare (UFS 3.1). Primim și slot pentru cardurile microSD hibrid și după cum ne-a obișnuit Sony, difuzoare stereo frontale. Nu lipsește nici jack-ul de 3.5 mm pentru căști și scanner-ul pentru amprente integrat în butonul power on/off. 

Xperia 1 III

Sony a inclus și funcția “Spatial Audio” care transformă în timp real sunetul stereo pe 2 canale în sunet “spațial” în 360 de grade. Primim și o baterie mai mare față de modelul precedent, 4500 mAh și încărcare rapidă la 30W pe fir, cât și wireless + încărcare wireless inversă. Sony a optimizat experiența de încărcare, fiind disponibilă funcția de încărcare adaptivă care împiedică inclusiv supraîncălzirea în timpul utilizării telefonului. Compania afirmă că bateria își va păstra sănătatea chiar și după 3 ani de utilizare a smartphone-ului. 

Specificații:

  • Display: 6.5 inch, OLED, 4K, HDR, 120Hz
  • Procesor: Snapdragon 888
  • Configurații: 12 GB RAM + 256 GB stocare, slot microSD
  • Cameră selfie: 8 mpx f/2.0
  • Cameră spate: 12 mpx (OIS, f/1.7) + 12 mpx Ultrawide (OIS,f/2.2) + periscopică (F2.3 / F2.8) + senzor 3D iTOF
  • Baterie: 4500 mAh, alimentare rapidă 30W, încărcare wireless, încărcare wireless inversă
  • Conectivitate: 5G, Wi-Fi dual-band, NFC, Bluetooth 5.2
  • Altele: scanner de amprente lateral, certificare IPX5/IPX8, IP6X

Cameră foto

Sony Xperia 1 III

La o privire rapidă setup-ul foto regăsit pe Xperia 1 III nu pare foarte diferit față de modelul precedent, cel puțin ca design. Avem parte de un modul foto alungit și rotunjit la capete care include trei senzori foto și un senzor 3D iTOF pentru adâncime și aplicații AR. Senzorul principal are 12 MP (24mm) cu deschidere f/1.7 și OIS. Este urmat tot de un senzor de 12 MP, ultrawide (16 mm) cu deschidere f/2.2 și un senzor 3D iTOF. Marea schimbare când vine vorba de cameră este noul senzor periscopic telephoto de 12 MP. Acesta poate comuta între distanțe focale cuprinse în intervalul 70 mm-105 mm.De asemenea, folosește tehnologia Dual PDAF, focalizând foarte rapid imaginile. 

Camera UI Xperia 1 III

În plus, Sony a adus o mulțime de upgrade-uri și la capitolul software. Avem acum parte de funcția “Real Time Tracking”, regăsită până acum pe aparatele foto mirrorless din seria Alpha. Această funcție permite camerei să focuseze pe obiectele aflate în mișcare și poate chiar anticipa când obiectele sau persoanele vor reintra în cadru. Există și un mod “Basic” acum în aplicația Photography Pro conceput pentru a face experiența de utilizare a camerei mai simplă pentru începători. De asemenea, telefonul prezintă și un buton dedicat pentru fotografie.

Xperia 1 III permite salvarea fotografiilor în format RAW și include funcții precum SteadyShot (cu stabilizare pe 5 axe), Portrait, iar optica a fost realizată în colaborare cu ZEISS. Terminalul are deci parte, asemeni predecesorului de protecție anti-reflexie, disponibilă în general doar pe aparatele foto profesionale. Iată și câteva mostre foto oferite de către Sony odată cu lansarea noului camera-phone:

Nu uităm nici de filmare și aflați că regăsim acum funcția Cinematography Pro oferită de “CineAlta”, iar telefonul poate filma 4K HDR la 24, 25, 30 și 60 FPS. De asemenea, primim și filmare slow-motion la 120FPS. Avem OIS (stabilizare optică) + EIS (stabilizare electronică) cu moduri precum FlawlessEye și SteadyShot cu mod activ inteligent și filtru inteligent pentru vânt. 

Preț și disponibilitate

Sony Xperia 1 III va fi disponibil pe negru, gri sau violet (purpuriu) și rulează Android 11. Din păcate, japonezii de la Sony nu au dezvăluit încă suma la care se va comercializa noul lor flagship. Putem doar presupune că prețul său va trece de 1000 de euro. Debutul comercial este așteptat în vara acestui an.

-3% din preț pe QuickMobile.ro, cupon: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×