Pe final de lună așteptăm și lansarea flagship-ului Xiaomi Mi 8, terminal care în ultimele zile a apărut în noi scăpări, inclusiv unele legate de soluția de autentificare facilă pe care o va aduce. Astăzi descoperim o randare concept cu acest dispozitiv, cât și un demo al scanner-ului de amprente integrat în ecran - o dotare care încă rămâne să fie confirmată pentru că până acum nu am avut nimic concret.
Nu se știe cât de reală este această scăpare cu demo-ul scanării amprentei, dar din ce vedem totul pare a se desfășura foarte rapid, chiar mai rapid decât am văzut în cazul modelelor Vivo. Din punct de vedere al design-ului, Xiaomi Mi 8 va avea un decupaj în partea de sus a ecranului, cameră duală în spate și o baterie de capacitate cuprinsă între 3300 și 3500 mAh.
Vom primi și procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 845, până la 8 GB de RAM și port USB Type-C la bază. Potrivit informațiilor sosite azi în online este de așteptat ca varianta de bază Xiaomi Mi 8 să aibă un preț de aproximativ 520 dolari în China!