Xiaomi Mi 11 Lite 5G e pe cale de dispariţie! Procesorul Snapdragon 780G ar fi fost scos din producţie

5.273 ori
<b>Xiaomi Mi 11 Lite 5G e pe cale de dispariţie! Procesorul Snapdragon 780G ar fi fost scos din producţie</b>Xiaomi Mi 11 Lite 5G este unul dintre cele mai atractive şi puternice telefoane midrange de pe piaţă, dar aparent e pe cale de dispariţie. Asta pentru că procesorul său, Qualcomm Snapdragon 780G ar fi fost scos din producţie

Xiaomi Mi 11 Lite 5G este unul dintre cele mai atractive şi puternice telefoane midrange de pe piaţă, dar aparent e pe cale de dispariţie. Asta pentru că procesorul său, Qualcomm Snapdragon 780G ar fi fost scos din producţie.

Nu ştiu dacă aţi remarcat, dar apar tot mai multe telefoane cu alternativa acestui CPU, Snapdragon 778G. El se va regăsi pe noile modele Motorola Edge 20, Samsung Galaxy M52 5G şi lista tot creşte. Era deja bizar că Xiaomi Mi 11 Lite 5G a rămas singurul cu Snapdragon 780G la luni bune după dezvăluirea cipsetului. Digital Chat Station, zvonac din China a pus mâna pe o listă cu viitoarele telefoane lansate în 2021 şi nu mai apare nici un model cu Snapdragon 780G, dar e plin de terminale cu Snapdragon 778G.

Xiaomi Mi 11 Lite 5G

Directorul secţiunii de Produse de la Redmi, Wang Teng a fost întrebat recent cu privire la includerea acest CPU pe un telefon Redmi, dar a răspuns că acel CPU este exclusiv pentru Xiaomi şi a ieşit din producţie. Snapdragon 780G e privit ca un Snapdragon 888 Lite, având caracteristici în comun cu cipul flagship. E realizat pe baza tehnologiei de 5 nm, are nucleu Cortex-A78 de 2.4 GHz şi 3 nuclee Cortex-A78 la 2.2 GHz, plus 4 nuclee Cortex-A55 la 1.9 GHz.

Vine cu GPU Adreno 642 cu 50% mai bun decât cel al predecesorului şi are un driver grafic care suportă actualizări OTA. S-ar părea că Qualcomm s-a întins mai mult decât îi e plapuma cu această bogăţie de procesoare, în timpul crizei actuale de componente. Sau poate cineva a făcut calcule şi a ieşit că S780G canibalizeaza alte cipuri şi Mi 11 Lite 5G alte telefoane.

Noi am fost impresionaţi de telefon şi CPU în recenzia de aici

-3% din preț pe QuickMobile.ro, cupon: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×