Vivo X60 Pro+ ar urma să vină cu procesor Snapdragon 888 şi încărcare la 55W

934 ori
<b>Vivo X60 Pro+ ar urma să vină cu procesor Snapdragon 888 şi încărcare la 55W</b>Pe final de an 2020 au debutat Vivo X60 şi Vivo X60 Pro, dar gama nu era completă. Mai trebuia să vină şi Vivo X60 Pro+, care apare acum într-o nouă scăpare. Modelele X60 şi X60 Pro inauguraseră procesorul Exynos 1080, dar acest Vivo X60 Pro+ care tocmai

Pe final de an 2020 au debutat Vivo X60 şi Vivo X60 Pro, dar gama nu era completă. Mai trebuia să vină şi Vivo X60 Pro+, care apare acum într-o nouă scăpare. Modelele X60 şi X60 Pro inauguraseră procesorul Exynos 1080, dar acest Vivo X60 Pro+ care tocmai a scăpat vine cu procesor Snapdragon 888. Alte detalii despre el aflaţi mai jos.

Noul flagship a primit certificarea autorităţii chineze 3C, ceea ce indică faptul că va sosi cu suport 5G, dar aflăm şi că va avea încărcare rapidă la 55W. În plus avem şi o scăpare de la Digital Chat Station, care a partajat pe Weibo detalii despre acest telefon. El a confirmat procesorul Snapdragon 888, dar şi o cameră quad în spate, cu senzor principal de 50 MP. Vom avea şi o cameră ultrawide de 12 MP sau mai mult, plus o cameră telephoto şi Bokeh. Tehnologia Zeiss va fi la bord şi vom avea şi acea protecţie Zeiss T.

Ecranul este unul cu refresh rate de 120 Hz, cu orificiu pentru camera selfie şi probabil cu cititor de amprente integrat. Încă nu cunoaştem capacitatea bateriei, cantitatea de RAM şi stocare, dar aş putea prezice că avem minim 4500 mAh, minim 6 sau 8 GB RAM şi 128 GB stocare. Slotul microSD ar putea să nu facă parte din pachet. Terminalul ar urma să debuteze pe 20 ianuarie, la un preţ încă necunoscut. Aş preciza şi că handsetul a scăpat în GeekBench, cu 12 GB RAM la bord, Android 11 şi OriginOS cel nou aplicat peste.

-3% din preț pe QuickMobile.ro, cupon: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×