Un nou terminal pregătit de către Oppo este și modelul A59m, phablet cu display de 5.5 inch ce a fost certificat de curând de către agenția chineză TENAA. Prin intermediul acestui document de certificare avem ocazia să aflăm specificațiile tehnice, dar și să aruncăm o privire asupra design-ului adoptat de către noul telefon.
Ei bine, primim aici un display TFT HD de 5.5 inch (1280 x 720 pixeli), un procesor octa-core de 1.5 GHz, 3 GB memorie RAM și 16 GB spațiu de stocare flash + slot microSD de până la 128 GB. Telefonul sosește cu o cameră foto principală de 13 megapixeli, cu un senzor selfie de 8 megapixeli și cu Android 5.1 Lollipop ca sistem de operare.
Oppo A59m vine într-o carcasă unibody din metal, iar din punct de vedere al dimensiunilor privim asupra unui terminal cu grosime de 7.3 mm și greutate de 160 grame. Aflați că la interiorul acestui dispozitiv avem și o baterie de 2980 mAh care ar trebui să ofere minim o zi de autonomie.