Samsung Galaxy M21 (2021) va debuta pe 21 iulie cu baterie de 6000 mAh și ecran Super AMOLED de 6.4 inch

1.883 ori
<b>Samsung Galaxy M21 (2021) va debuta pe 21 iulie cu baterie de 6000 mAh și ecran Super AMOLED de 6.4 inch</b>După ce Xiaomi a lansat Redmi Note 8 (2021), iată că acum și sud-coreenii de la Samsung aplică pentru o măsură similară, pregătind lansarea lui Galaxy M21 2021 Edition. Acesta va debuta pe 21 iulie și este succesorul

După ce Xiaomi a lansat Redmi Note 8 (2021), iată că acum și sud-coreenii de la Samsung aplică pentru o măsură similară, pregătind lansarea lui Galaxy M21 2021 Edition. Acesta va debuta pe 21 iulie și este succesorul lui M21 prezentat în martie anul trecut cu ecran Super AMOLED FHD+ de 6.4 inch, procesor Exynos 9611, baterie de 6000 mAh și cameră foto triplă în spate. Între timp pe final de an 2020 sosea și M21s.

Galaxy M21 2021

Noua variantă numită Galaxy M21 (2021) umblă și la capitolul design, optând iată pentru un look diferit pentru panoul spate și pentru un modul foto mai subtil, nu formatul dreptunghiular văzut pe M21 și M21s. Aflăm că sosește cu același ecran Super AMOLED Infinity-U de 6.4 inch cu rezoluție FHD+ și cu o baterie generoasă de 6000 mAh la interior.

Galaxy M21 2021

În spate descoperim un setup foto triplu care implică o cameră foto principală de 48 mpx cu senzor Samsung GM2. Se păstrează și scanner-ul de amprente fizic în spate, iar telefonul va sosi pe negru sau albastru. Există și un zvon dezamăgitor pentru fanii seriei, acela că M21 2021 va fi doar un rebranding pentru M21, cu design ușor schimbat.

Eu unul mă aștept să apară și alte diferențe, poate la stocare sau procesor. Lansarea vine pe 21 iulie, telefonul urmând a debuta inițial în India. 

-3% din preț pe QuickMobile.ro, cupon: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×