MediaTek anunță Dimensity 9400 (3nm), procesorul flagship gata de luptă cu Snapdragon 8 Elite și șanse de a ajunge pe Galaxy S25

1.661 ori
<b>MediaTek anunță Dimensity 9400 (3nm), procesorul flagship gata de luptă cu Snapdragon 8 Elite și șanse de a ajunge pe Galaxy S25</b>După o lungă așteptare iată că astăzi este momentul în care MediaTek își prezintă procesorul flagship pentru sezonul 2024/2025, cipset numit Dimensity 9400 care ar putea ajunge și pe varianta de bază Samsung Galaxy S25 dacă

După o lungă așteptare iată că astăzi este momentul în care MediaTek își prezintă procesorul flagship pentru sezonul 2024/2025, cipset numit Dimensity 9400 care ar putea ajunge și pe varianta de bază Samsung Galaxy S25 dacă e să dăm crezare zvonurilor. Să vedem ce ne rezervă între timp rivalul de Snapdragon 8 Elite și care este smartphone-ul inaugural. 

Dimensity 9400

Vorbim întâi despre CPU și aflăm că procesorul este produs folosind procesul de producție TSMC 3nm de a doua generație. Ca diferențe față de Dimensity 9300 avem cu CPU cu 35% mai rapid și o îmbunătățire de 40% la eficiența energetică. Procesorul de față adotpă arhitectura Armv9 la nivel de PC, dublează cache-ul și este primul care suportă memorie LPDDR5X 10.7Gbps.

Arhitectura sună astfel:

  • 1x nucleu prime ARM Cortex-X925 de 3.62 GHz
  • 3x nuclee de performanță Cortex-X4 de 3.30 GHz
  • 4x nuclee de eficiență Cortex-A720 de 2.4 GHz

Dimensity 9400

Cât despre GPU, apare aici un Immortalis-G925 care promite performanță superioară și consum redus de energie. Performanța în peak este îmbunătățită cu 41% față de generația anterioară, iar consumul de energie este redus cu 44%, care sună excelent. Chiar și în heavy-load, poate livra o rată full frame, cu experiențe la nivel de PC potrivit MediaTek.

Mai bifăm aici și tehnologia HyperEngine pentru rezoluție superioară și imagini spectaculoase, iar performanța Ray-Tracing este cu 40% peste generația anterioară. Se îmbunătățește și Dimensity Star Speed Engine pentru control mai precis, gameplay mai smooth, plus iluminare realistă și efecte de umbre superioare grație motorului ray-tracing Dimensity OMM.

Dimensity 9400

Bifăm și partea de AI cu un procesor NPU 890 cu accelerare hardware pentru text, imagini și vorbire, plus suport pentru Geminin Nano și capacitatea de procesare de 50 tokeni pe secundă. Aflăm că smartphone-ul ce va inaugura acest procesor este vivo X200, iar mai jos am listat toate dotările lui Dimensity 9400 pentru cei curioși.

  • 1x Arm Cortex-X925, 2MB L2 cache, până la 3.63 GHz + 3x Arm Cortex-X4, 1MB L2 cache + 4x Arm Cortex-A720, 512KB L2 cache
  • 12MB L3 cache + 10MB SLC
  • Arm Immortalis-G925 MC12 GPU
  • MediaTek NPU 890 (Generative AI, Agentic AI)
  • TSMC’s 3nm (2nd Gen)
  • WQHD+ la 180Hz, Tri-port MIPI pentru Tri-Fold Displays
  • Cameră până la 320MP, Imagiq 1090
  • 3GPP-R17, Sub-6GHz (FR1), 2G-5G multi-mode, 5G-CA, 4G-CA, 5G FDD / TDD, 4G FDD / TDD, TD-SCDMA, WDCDMA, EDGE, GSM
  • 5G/4G Dual SIM Dual Active, Dual Data, SA & NSA; SA Option2, NSA Option3 / 3a / 3x, NR FR1 TDD+FDD, DSS, 256QAM VoNR / EPS fallback
  • GPS L1CA+L5+L1C, BeiDou B1I+ B1C + B2a +B2b, Glonass L1OF, Galileo E1 + E5a + E5b, QZSS L1CA + L5, NavIC L5
  • Wi-Fi 7 (a/b/g/n/ac/ax/be), Triple Band Triple Concurrency (TBTC), Bluetooth 5.4 with dual Bluetooth engine, 12Mbps
  • memorie LPDDR5X 10667 9600Mbps până la 10.7Gbps,UFS 4 + MCQ
-3% din preț pe QuickMobile.ro, cupon: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×