Google urmează să anunțe o nouă serie de telefoane de top pe 4 octombrie, conform zvonurilor. Am aflat o mulțime de detalii cu privire la Pixel 8 și Pixel 8 Pro în ultimele săptămâni, am văzut randări ale telefoanelor și știm, estimativ, chiar cât vor costa în Europa. Ei bine, azi avem randări oficiale ale variantei Pro ce confirmă aspectul telefonului. Mai jos avem detalii.
Randările 3D au apărut chiar pe site-ul companiei Pixel Simulator. Aspectul era cunoscut deja, dar acum sunt confirmate câteva componente cheie sosite odată cu acest model. Aflăm astfel că el va sosi pe nuanțele Licorice, Porcelain și Sky, exact cum se vehicula în trecut. Pixel 8 Pro primește un display plat cu senzor selfie integrat în decupaj bulină, iar în spate vom găsi un setup foto triplu, cât și un senzor pentru măsurarea temperaturii la nivelul pielii.
Google Pixel 8 Pro va avea display OLED LTPO de 6.7 inch în diagonală cu rezoluție QHD+ (1344 x 2992 pixeli) și refresh rate de 120Hz. Bateria sa are 4950 mAh, iar alimentarea ar urma să se realizeze la 27W pe fir, respectiv la 23W wireless. Sub capotă primim un procesor de nouă generație Tensor G3, până la 12 GB de memorie RAM și 512 GB de stocare rapidă.
În partea din față s-ar afla un senzor selfie atipic, de 11 MP, iar în spate vom primi o cameră principală de 50 MP cu senzor Samsung GN2 (OIS), un senzor ultrawide de 48 MP, dar si o cameră telephoto care va oferi zoom optic 5X. Sub display se află un senzor pentru amprente optic, iar terminalul va aduce WiFi 6, NFC pentru plăți contactless, difuzoare stereo.
Chiar astăzi a fost anunțată o nouă identitate vizuală pentru Android de către Google. Avem o mascotă nouă în stil 3D, într-o varietate de culori și stiluri, adaptate pentru a simboliza uniunea și diferențele culturale de pe glob. Va intra în mainstream odată cu Android 14, noua versiune a OS-ului urmând să fie prezentată pe 4 octombrie, alături de seria de terminale Pixel 8.