Zilele acestea se vorbeşte mult despre Microsoft, în contextul evenimentului BUILD care tocmai s-a desfăşurat. E şi un prilej pentru a scoate de la naftalină proiecte apuse, precum Windows Phone sau Windows Mobile. Azi am dat peste un concept de Windows 11 Mobile, care arată cât se poate de promiţător.
Windows 10 Mobile a fost ultimă tentativă Microsoft de îşi a realiza propria platforma pentru mobil. Între timp se mulţumeşte cu launchere pe Android, browsere web şi aplicaţii de productivitate, cu care face o treabă chiar bună. În plus, Microsoft ia câţiva dolari pentru fiecare terminal Android vândut. Dar ce ar fi fost dacă...?
Se întreabă AR 4789, un designer care a creat un concept de Windows 11 Mobile. El emulează experienţa lui Windows 11 pe mobil, cu minimalismul aferent. Mărturisesc nu sunt mare fan al chenarelor pătrate ale iconurilor, dar îmi place că poţi face swipe în sus pentru a accesa bara cu căutarea, App Drawer şi probabil Multitasking/Recents.
Îmi plac animaţiile şi minimalismul zonei de aplicaţii. Pe măsură ce vizionăm clipul chenarele albe din jurul pictogramelor au început să mă deranjeze mai puţin. E totuşi ceva îmbâcsit şi învechit în zona de Search. Pe de altă parte îmi place foarte mult cum arată şi cum e organizată zona de settings faţă de Android. Apropo, priviţi clipul până la final pentru a vedea ce sexy devine UI-ul pe fundal întunecat.
Cum vi se pare acest concept? Ar avea oare succes azi? Şi ca o ultimă menţiune, aflaţi că suportul pentru Windows 10 Mobile a fost tăiat în ianuarie 2020, alături de suportul Windows 7.