Cel mai nou teaser OnePlus 5 este unul oficial, postat chiar de către Pete Lau, CEO al companiei

279 ori
<b>Cel mai nou teaser OnePlus 5 este unul oficial, postat chiar de către Pete Lau, CEO al companiei</b>Am aflat de curând faptul că lansarea smartphone-ului OnePlus 5 va avea loc pe data de 20 iunie, fix în aceeași zi în care OnePlus 2 debuta în urmă cu 2 ani. Astăzi primim și un teaser oficial chiar din partea CEO-ului companiei, Pete Lau care

În această săptămână am avut în sfârşit confirmarea evenimentului OnePlus de debut al noului flagship, OnePlus 5. Evenimentul are loc pe 20 iunie şi va fi transmis prin live streaming. Între timp continua teaserele şi scăpările telefonului, de această dată cu o fotografie cu origine oficială.

Ceea ce vedeţi mai sus este un teaser postat pe Twitter chiar de către Pete Lau, fondator şi CEO OnePlus. În imagine vedem spatele terminalului şi menţiunea unei camere duale. Telefonul pare foarte subţire în această randare, atât de subţire încât mă duce cu gândul la o imagine deformată sincer să fiu. În general telefoanele OnePlus nu au fost cunoscute pentru talii silfide, poate doar în afară de OnePlus 3, care începea să se apropie de o grosime rezonabilă.

E pentru prima oară în ultima săptămână când o scăpare a lui OnePlus 5 nu atrage chiar instant comparaţii cu iPhone 7 Plus şi catalogarea drept "clonă" a terminalului. Modul în care curbează părţile laterale şi cea superioară ne intrigă. Telefonul e aşteptat cu procesor Snapdragon 835, ecran Full HD şi până la 8 GB RAM peste mai puţin de 2 săptămâni.

Se zvoneşte că acea cameră duală va avea zoom optic şi că terminalul va sosi pe cel puţin 5 nuanţe. Pretul va submina serios oferta rivalilor Samsung, HTC și LG și se va bate la egal cu Xiaomi Mi 6.

-3% din preț pe QuickMobile.ro, cupon: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×