OnePlus a anunțat detalii cu privire la un eveniment special de vară, ce va avea loc pe 16 iulie. În cadrul său ar trebui să debuteze un telefon inedit despre care am aflat informații recent și anume OnePlus Nord 4. Pe lângă acest high-midrange, pare că va sosi și o tabletă nouă, un smartwatch, dar și o pereche de căști Pro. Avem un teaser proaspăt oferit de către companie care confirmă zvonurile ajunse pe web recent. Mai jos am detalii.
În teaser-ul postat vedem clar silueta unui smartphone, însă în spatele său s-ar afla o tabletă. Ar fi vorba despre OnePlus Pad 2. E posibil să vorbim despre o variantă rebranduită pentru OnePlus Pad Pro, device lansat deja în China. Ar aduce display generos de 12.1 inch (IPS LCD), cu refresh rate de 144Hz, rezoluție 2K + aspect 7:5. Vine cu baterie de 9510 mAh, iar alimentarea sa se realizează la 67W pe fir. Ar primi procesor Snapdragon 8 Gen 3 sub capotă și până la 16 GB RAM.
OnePlus Watch 2 a debutat deja, dar pare că va sosi pe o nouă nuanță în Europa. Despre căști nu avem momentan detalii. Se știa că producătorul urmează să prezinte o pereche de căști wireless „Pro”, dar pare că vorbim despre un device din gama Nord.
Mai multe detalii aflăm pe 16 iulie!