Ericsson îşi prezintă viziunea pentru anul 2026, viitorul 5G, AI: conectivitate nelimitată şi o nouă misiune

1.410 ori
<b>Ericsson îşi prezintă viziunea pentru anul 2026, viitorul 5G, AI: conectivitate nelimitată şi o nouă misiune</b>Ericsson a prezentat în această săptămână viziunea sa pentru următorii ani şi misiunea sa cu privire la conectivitatea interumană. Conectivitatea mobilă la scară globală aduce un nou val de inovaţie, iar Ericsson a dorit să

Ericsson a prezentat în această săptămână viziunea sa pentru următorii ani şi misiunea sa cu privire la conectivitatea interumană. Conectivitatea mobilă la scară globală aduce un nou val de inovaţie, iar Ericsson a dorit să indice planurile sale de viitor şi strategia în această zonă.

Compania anticipează ca până în anul 2026 vor exista la nivel global 3.5 miliarde de abonamente 5G, iar gradul de acoperire a populaţiei va ajunge la 60%. Amploarea acestor schimbări va genera noi valuri de inovaţie, care vor rezolva probleme globale. Pentru a valorifica aceste oportunităţi, Ericsson are o nouă misiune şi o nouă viziune:

  • Misiunea: crearea de noi conexiuni care fac inimaginabilul posibil
  • Viziunea: o lume în care posibilităţile nelimitate de conectivitate îmbunătăţesc vieţi, redefinesc afaceri şi conturează un viitor durabil

Börje Ekholm, președinte și CEO al companiei Ericsson, a declarat:

„De aproape 150 de ani, tehnologia dezvoltată de Ericsson, a transformat aproape fiecare sector al societății. Rețelele pe care le construim au conectat deja miliarde de oameni și în curând vor putea face chiar mai mult, conectând aproape orice, fiecare lucru. Astfel, în această eră, definită de hiper-conectivitate, vor fi abordate provocări globale majore, precum schimbările climatice și incluziunea digitală.” 

Ekholm a adăugat:

„Atât noua noastră misiune, cât și noua viziune sunt ancorate în valorile companiei, precum respectul, profesionalismul, perseverența și integritatea. Rămânem, în continuare, fermi în eforturile noastre de a încuraja o cultură a integrității prin adoptarea valorilor noastre în toate modurile de lucru existente. Această lucrare importantă continuă și ne angajăm să dezvoltăm și mai mult spiritul de responsabilitate, încredere și respect față de angajații noștri, dar și față de clienții și stakeholderii noștri, asigurând în același timp succesul și viitorul sustenabil al companiei.”

Cu miliarde de oameni conectaţi apar beneficii sociale şi economice. Cercetările realizate de Ericsson arată că până în anul 2030 emisiile de gaze cu efect de seră la nivelul industriilor vor fi reduse cu 15% cu ajutorul tehnologiilor digitale. Ericsson priveşte spre viitor şi lansează o nouă identitate pentru marca sa, dar şi o serie de scenarii viitoare:

  • facilitarea unor noi modalităţi de învăţare prin interconectarea unităţilor de învăţământ
  • regândirea afacerilor prin reducerea riscurilor şi a timpului de pătrundere pe diferite pieţe
  • redefinirea divertismentului prin intermediul Internetului 
  • abordarea crizei climatice prin utilizarea de tehnologii 5G, AI, IoT

Mai multe detalii aveţi aici

 

-3% din preț pe QuickMobile.ro, cupon: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×