Turul Magazinelor #979: OnePlus Nord CE 5G la cel mai bun preţ, ZenFone 8 şi aparat foto Sony A6000 la ofertă

1.779 ori
<b>Turul Magazinelor #979: OnePlus Nord CE 5G la cel mai bun preţ, ZenFone 8 şi aparat foto Sony A6000 la ofertă</b>Finalul de săptămâna ne aduce o uşoară încălzire a vremii, cât să ţii un festival, iar pentru cei care au preferat să evite căutarea de cazare şi drumul obositor, au rămas câteva sute bune de lei de spart. Pe acelea le puteţi cheltui pe produsele

Finalul de săptămâna ne aduce o uşoară încălzire a vremii, cât să ţii un festival, iar pentru cei care au preferat să evite căutarea de cazare şi drumul obositor, au rămas câteva sute bune de lei de spart. Pe acelea le puteţi cheltui pe produsele selectate de noi în Turul Magazinelor, ajuns la episodul #979. Avem camera de supraveghere pentru cei care pleacă de acasă şi vor să aibă apartamentul în siguranţă, dar şi un OnePlus Nord CE 5G la cel mai bun preţ posibil. ZenFone 8 ajunge la un nou minim istoric, iar noi am găsit şi un laptop Back to School la preţ bun, un model ASUS compact, de 14 inch. Tot pe Back to School se bazează şi imprimantă Canon la oferta în aceeaşi selecţie şi avem şi un aparat foto Sony Alfa atractiv pentru bloggeri, fotografi de nuntă. 

Iată ofertele zilei:

1. OnePlus Nord CE 5G

OnePlus Nord CE 5G a debutat în România cu câteva luni în urmă şi acum a ajuns să aibă o super oferta la Quickmobile. Costă sub 1600 de lei şi dacă aplicaţi codul "QUICK202", aveţi şi o extra reducere de 3%. Vorbim despre versiunea de culoare Charcoal Ink, cu 8 GB RAM şi 128 GB stocare. E un telefon cu procesor performant Qualcomm Snapdragon 750G 5G, cu autonomie generosa, încărcare destul de rapidă şi jack audio. Are spate arătos şi corp compact, dar şi difuzor cu sunet satisfăcătoare. Nightscape îşi face treaba bine şi camera filmează 4K în mod detaliat. Face şi closeup-uri plăcute. 

2. ASUS ZenFone 8

ASUS ZenFone 8

Un telefon care nu mai are nevoie de nici o prezentare, acest model a fost o perioadă cel mai compact terminal cu CPU Snapdragon 888. Privind diagonală încă e, pentru că nu mai găsim alt telefon cu diagonală sub 6 inch şi acel CPU la bord. Are 8 GB RAM, 128 GB stocare şi o cameră duala în spate, cu senzor principal de 64 MP şi 12 MP ultrawide. Are şi refresh rate ridicat, de 120 Hz, filmează 8K, are camera selfie de 12 MP cu filmare 4K şi rezistă şi la apă şi praf. Difuzoarele stereo sunt la posturi şi aduce şi un Zen UI plăcut pestre Android 11. Nu uităm şi de camera principală cu OIS.

Costă 2949 lei la evoMAG. 

3. Aparat foto Sony A6000 argintiu + Obiectiv E SEL 16-50mm f/3.5-5.6 PZ OSS

Unul dintre cele mai apreciate aparate foto pentru vloggeri şi creatori de conţinut, acest Sony A6000 costă 2501 lei la PC Garage şi asta în condiţiile în care vine şi cu obiectiv la pachet. Este un model mirrorless cu greutate de 344 de grame, senzor de 24.3 MP (CMOS) şi focalizare automată hibrid. Are bliţ integrat, multiple moduri de captură, control wireless, reducere a efectului de ochi roşii, ecran rabatabil de 3 inch şi suport NFC. Sunt foarte mulţi fotografi de nunţi care aleg acest model pentru sarcinile lor.

4. Amazon Cloud Camera

Cine pleacă la UNTOLD sau în vacanţă şi vrea să lase locuinţă bine supravegheată, poate apela la această cameră cu soluţii cloud de la Amazon. Are rezoluţie Full HD, infraroşu, Wi-Fi, microfon şi difuzor integrat, compatibilitate cu Alexa şi multe alte plusuri. Costă doar 159 lei la Quickmobile şi cu codul "QUICK202", aveţi extra reducere de 3%. Acoperă un unghi de 120 de grade, are CPU dual, WiFi b/g suportat şi se poate conecta la telefoane cu Android sau iOS. Filmează la 30 FPS, are 8 LED-uri infraroşii şi cântăreşte doar 142 de grame.

5. Laptop ASUS 14'' M415UA, FHD, Procesor AMD Ryzen™ 5 5500U 

Din segmentul Back to School avem acest laptop ASUS, care costă 2298 lei la PC Garage. Dacă îl puneţi în coş aveţi 200 de lei reducere, deci preţul devine 2098 lei. Vine cu SSD de 512 GB, 8 GB RAM şi ecran de 14 inch FHD. Ecranul are protecţie anti glare şi luminozitate de 220 de nits. Vine cu procesor de 7 nm Ryzen 5 5500U, dar şi acustica stereo cu tehnologie SonicMaster. Dispune de o baterie Li-Ion de 37 Whr cu 2 celule. Cântăreşte doar 1.55 kilograme.

6. Imprimanta Canon PIXMA G1411, 4800 x 1200 dpi, 8.8 ipm (Negru)

Imprimanta

Continuăm pe ideea de Back to School, cu această imprimantă Canon Pixma G1411, cu 4800 x 1200 dpi. Vine cu un calculator de birou cadou, care ar valora 23 de lei separat. E bună pentru studenţi şi elevi, pentru birouri. Cartuşele sunt ieftine, conform recenziilor şi în pachet găsiţi 4 recipiente de cerneală de mare capacitate. Se descurcă atât la imprimarea de fotografii, cât şi de text. Suportă formaturi de coli A4, A5, B5, letter, legal şi plicuri.

599 lei la evoMAG. 

-3% din preț pe QuickMobile.ro, cupon: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×