În ultimul an jocurile 8 bit au devenit un trend care a umplut Play Store-ul cu tot soiul de titluri mai mult sau mai puţin derivate din Crossy Road. Printre ele se numără şi creaţia celor de la Halfbrick, Star Skater.
Jocul e gratuit in Play Store şi e testat pe tableta Lenovo Yoga Tab 3 Pro. Halfbrick e o companie cunoscută pentru super hituri că Jetpack Joyride şi evident uriaşul Fruit Ninja. Acum avem de-a face cu un titlu de skating arcade, lansat la finalul verii trecute şi fără pretenţii prea mari de a imita skateboardingul real.
Jocul oferă 40 de nivele, toate bazate pe timp şi oferind un mediu de rulare în pantă, cu numeroase curbe, ziduri şi automobile în cale. Controlul e inedit, în ideea că putem apăsa pe dreapta sau stânga ecranului pentru a vira în acea direcţie şi a schimba "banda", dar în funcţie de cât de sus apăsam, unghiul virajului e mai mic sau mare.
Vom strânge credite după fiecare nivel, cu care putem debloca noi skateboarduri, personaje şi roți pentru skate-uri. Grafica 8 bit e asociată cu o muzică pe măsură, iar jocul este unul casual, fiecare sesiune de gameplay durând câteva zeci de secunde. Dacă ţineţi apăsate ambele laturi ale ecranului veţi face şi rotiri în aer şi alte trick-uri, care vă aduc puncte în plus.
Jocul nu e deloc complex, ca orice experienţă arcade sau casual, dar poate că în acest lucru stă frumuseţea să. Îi acordăm nota de 7.5 din 10 şi îl descărcaţi de aici pentru Android, sau de aici pentru iOS.
Prețul actualizat al lui Lenovo Yoga Tab 3 Pro îl puteți afla de aici.