Pe finalul lunii iulie am privit și lansarea smartphone-ului Meizu Pro 7, terminal echipat cu display secundar și dotări din zona upper mid-range. Aici primim o abordare mai diferită față de cea văzută pe produse precum HTC U Ultra sau LG V20, ecranul secundar fiind plasat chiar pe spatele device-ului sub camera foto duală. Este un produs exotic putem spune și mulțumită QuickMobile îl putem achiziționa de astăzi și din România.
Retailerul vinde terminalul în variantele pe negru și auriu cu 64 GB stocare + procesor Helio P25 sau 128 GB spațiu intern de stocare + procesor Helio X30. Ambele aduc 4 GB RAM, un display Super AMOLED de 5.2 inch cu rezoluție Full HD și un ecran secundar de 2 inch cu rezoluție de 536 x 240 pixeli și tehnologie AMOLED.
În spate se mai află și camera duală de 12 megapixeli cu PDAF și deschidere f/2.0, în vreme ce pentru captura selfie avem la dispoziție un senzor de 16 megapixeli cu aceeași diafragmă f/2.0. Meizu Pro 7 aduce jack audio, port USB Type-C, scanner de amprente și o baterie de 3000 mAh cu suport pentru încărcare rapidă mCharge 3.0.
Modelul de 64 GB costă 2.269 lei, iar varianta superioară de 128 GB este vândută pentru suma de 2.639 lei!