Huawei a ţinut pe 23 iunie 2022 la Istanbul un eveniment oficial, în cadrul căruia a prezentat o serie de produse pentru piaţa europeană, iar printre ele am avut şi nu mai puţin de 3 telefoane. E vorba despre Huawei nova Y90 şi Y70, modele de buget, dar şi despre pliabilul Huawei Mate Xs 2, pe care îl văzusem sosind în China în primăvară. Primele impresii despre produs le aflaţi mai jos, alături de clipul hands-on.
Design
Lucrul pe care a insistat cel mai mult Huawei în prezentarea oficială este greutatea scăzută a produsului. Mate Xs 2 cântăreşte doar 255 de grame, ceea ce e impresionant pentru un telefon pliabil cu ecran de 7.8 inch. Ca idee un telefon de gaming în ziua de azi sau un iPhone cu Pro Max în nume ajunge pe la 240 de grame. Galaxy Z Fold 3 sărea de 270 de grame. Faţă de predecesor telefonul e cu 45 de grame mai uşor, iar în ce priveşte selecţia de materiale folosite avem fibră de sticlă, oţel foarte uşor şi titaniu.
Telefonul e extrem de manevrabil cu o mână atunci când e închis şi comod în cele două palme ale tale când e deschis. Are acelaşi format ca şi predecesorii, adică unul diferit de Galaxy Z Fold-uri, care implică plierea unei părţi a ecranului principal pe partea din spate, unde se fixează şi deblochează cu un buton dedicat, unul fizic. Asta expune ecranul la zgârieturi, fiind mereu lăsat la îndemână. Ce m-a frapat cel mai mult e că pliul nu se mai vede deloc, decât din anumite unghiuri şi dacă te uiţi cu atenţie.
Balamaua e una Falcon Wing, mai robustă decât la generaţiile trecute şi permiţând versatilitate, deoarece poţi opri plierea la orice unghi vrei. Finisajul spatelui e unul 3D Fiberglass care imită la perfecţie pielea, vizual cel puţin. Telefonul măsoară doar 5.4 mm în talie când e deschis, fiind şocant de subţire. E drept că e mai gros în zona de "cotor", unde se află camerele. Vine pe 3 culori: negru, alb/bej şi violet.
Display şi hardware
Huawei Mate Xs 2 are un ecran pliabil OLED de 7.8 inch, care afişează 1 miliard de culori, are refresh rate de 120 Hz, rezoluţie de 2480 x 2220 pixeli şi aspect 10.15:9. Odată pliat rămâi cu un ecran OLED de 6.5 inch la îndemână, cu rezoluţie de 2480 x 1176 pixeli. Poţi folosi şi partea din spate când telefonul e închis pentru selfie-uri cu camera principală. Există şi un strat anti reflectiv Nano Optical Layer.
Are şi procesor Qualcomm Snapdragon 888 4G, 8 GB RAM şi 512 GB stocare, dar şi slot nano Memory. Bateria de 4600 mAh se încarcă la 66W şi avem şi încărcare inversă, iar pentru securitate există un cititor de amprente lateral, în butonul Power. Mai are şi Wi-Fi 6, 4G, Bluetooth 5.1, USB-C, infraroşu.
Camere
Cât despre camere, cea selfie de 10.7 MP e decupată în ecran într-un orificiu discret, iar în spate e o cameră triplă peste medie pentru un pliabil. Are senzor principal de 50 MP, telemetru laser, PDAF, o cameră telephoto de 8 MP cu PDAF şi stabilizare optică, dar şi zoom optic 3X, plus o cameră ultrawide de 13 MP cu unghi de 120 de grade.
Suportă captură 4K la 30 sau 60 FPS, iar cea frontală 4K la 30 FPS. M-a surprins să văd aici acel tracking video de persoane de la Mate 40 Pro.
Impresii
Cumva pliul ecranului reuşeşte să fie aici şi mai discret decât la OPPO Find N, care stătea bine la acest capitol. Într-un fel era de aşteptat pentru că se pliază ecranul înspre exterior şi nu spre interior, deci nu creează o adâncitură, cât creează o "bombare", dacă putem zice aşa. Ecranul e foarte luminos, balamaua e parcă un pic mai rigidă decât la pliabilele spre exterior, dar mai versatilă cu unghiurile decât la Huawei Mate X-urile trecute. Avem şi suport pentru stylus M-Pencil, deşi nu am apucat să îl văd la treabă. Telefonul stă excelent în mâini, se descurcă bine de tot la capitolul aderență şi priză, e confortabil şi închis şi deschis.
De la camere mă aştept să fie undeva la nivel de Huawei Mate 40 Pro, dacă avem noroc, ceea ce nu ar fi rău deloc. Vine cu EMUI 12, probabil aplicat peste Android, deşi unele voci tot menţionează că ar avea HarmonyOS în spate. Nu are servicii Google asta e sigur, dar toate telefoanele prezentate la Istanbul aveau Gspace instalat, suplinind această lipsă.
Sistemul True Chroma de la Huawei P50 Pro a fost adus şi aici, atât pentru cameră, cât şi pentru ecran. Pentru multitasking avem split screen, ferestre plutitoare, bară laterală de scurtături. Sunt şi gestul de navigare comode şi cred că putem chiar împarţi ecranul în 3. Există şi acele funcţii de colaborare cu laptopuri, telefoane, tablete Huawei şi Super Device pentru a conecta dispozitivele în acelaşi ecosistem.
Preţ şi disponibilitate
Huawei Mate Xs 2 e deja la precomandă pe HuaweiStore.ro şi pe eMAG la 9999 lei. Vine în configuraţia cu 8 GB RAM, 512 GB stocare şi cu ceas Huawei Watch GT 3 Elite 46 mm cadou.