Honor Magic V2: MagicOS adaptat perfect pentru formatul pliabil și 4 ani de upgrade-uri Android

1.251 ori
<b>Honor Magic V2: MagicOS adaptat perfect pentru formatul pliabil și 4 ani de upgrade-uri Android</b>Honor Magic V2 este un pliabil al recordurilor, asta prin prisma unei grosimi de doar 4.8 mm deschis și 9.99 mm pliat, dar și prin greutatea de doar 243 grame, ceea ce îl transformă în cel mai ușor și subțire pliabil de tip carte de

Honor Magic V2 este un pliabil al recordurilor, asta prin prisma unei grosimi de doar 4.8 mm deschis și 9.99 mm pliat, dar și prin greutatea de doar 243 grame, ceea ce îl transformă în cel mai ușor și subțire pliabil de tip carte de pe piață. Fiind un pliabil asta înseamnă că are și un software special preparat pentru a ne livra o experiență BIG screen pentru multitasking și entertainment.

Video-review HONOR Magic V2, secțiunea OS, UI & APPS

Din fabrică telefonul vine cu interfața MagicOS 7 aplicată peste și te vei simți familiar aici dacă ai folosit un Magic5 Pro să spunem, doar că experiența a fost adaptată pentru ecranul pliabil. Poți personaliz ecranul cu imagini, carduri, widget-uri, tranziții și multe altele, ai foldere pe ecran pentru organizare și găsești preinstalate aplicații utile de care clar vei avea nevoie.

Printre acestea mă refer la Weather, Claculator, Recorder, Mirror, Smart Remote, Compass, Device Clone și SIM Toolkit. Ai și aplicație nativă Email, un Game Center, Honor Docs și preinstalate titluri precum Booking.com, Facebook și suita Google cu Gmail, Drive, Maps, YouTube, YT Music, Meet și Photos. Există și aplicație galerie nativă dezvoltată de Honor. Mai găsești și Teme, Honor Health, Files, Notițe și System Manager. 

Legat de multitasking, poți avea în primul rând ferestre plutitoare, cu aplicații deschise în background pe care le poți trage în stânga sau dreapta și astfel vor fi afișate ca o bulină pe care apeși pentru a reafișa fereastra. Sunt și setări pentru comportamentul telefonului/ecranului la plierea telefonului iar la Accesibilitate găsești modul One-Hand, Gesturi, Multi-Windows plus setări pentru Stylus.

Avem un dock multi-window de care profităm pe deplin, gesturi full-screen și desigur putem avea ecranul împărțit în două pentru productivitate maximă cu două aplicații deschise simultan. Un software bine pus la punct și acum înțeleg de ce Honor spunea că experiența de utilizare este foarte importantă, fiind realizate multe optimizări înainte ca telefoanele, precum în cazul de față Magic V2, să ajungă global și de ce nu se lansează imediat după anunțul în China. 

În final aflați că Honor promite 4 ani de actualizări Android și 5 ani de actualizări software de securitate, ceea ce sună foarte bine. 

Disponibilitate

Prețuri actualizate

 

-3% din preț pe QuickMobile.ro, cupon: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×