WhatsApp este pe buzele tuturor în această perioadă, aplicație care primește update-uri peste update-uri și nu doar simple actualizări, ci pachete cu funcții utile la pachet. Chiar pe final de lună martie soseau funcții de mesagerie vocală, iar cu doar câteva zile în urmă aveam anunțat tab-ul Comunități și suportul pentru transferul de fișiere de până la 2 GB.
De asemenea, tot recent am aflat că WhatsApp ne va permite să ascundem statusul "Last Seen" pentru anumite contacte și nu pentru întreaga listă de prieteni. Azi descoperim că în perioada următoare se va introduce un abonament care extinde suportul multi-device.
Acest suport multi-device a fost introdus în urmă cu doar câteva luni și ne permite să accesăm WhatsApp de pe mai multe dispozitive folosind același cont și fără a avea internetul activat pe telefon. Poți folosi Wap în mod browser și astfel continua comunicarea fără a avea telefonul în preajmă conectat precum se cerea înainte pentru a folosi această funcționalitate.
Legat de acest abonament, se pare că el va oferi suport pentru până la 10 dispozitive iar în cazul în care vă întrebați care este publicul țintă aici, ei bine vorbim despre business-uri. Cei care au o afacere vor putea crea un astfel de cont principal WhatsApp astfel încât mai multe persoane din organizație să poată răspunde mesajelor de la clienți în același chat.
Să spunem că ai o mică afacere online ce presupune comercializarea de produse hand-made. Cu un astfel de cont și suport multi-device, angajații tăi vor putea răspunde întrebărilor primite de la clienți pe WhatsApp folosind același cont. Este o funcționalitate utilă, iar acum rămâne de văzut și cât va costa acest abonament.